Legendele Castelului Corvinilor spuse altfel în cadrul Nopţii Muzeelor 2016

 
Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Castelului Corvinilor Hunedoara, în calitate de partener în cadrul proiectului de cooperare europeană DARTS – Digital Arts and Storytelling for Heritage Audience Development, invită publicul hunedorean şi vizitatorii Castelului Corvinilor la vizionarea filmului de prezentare a castelului realizat în cadrul acestui proiect.
castel
Filmul „Legenda corbului” este adresat în special copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, dar publicul de toate vârstele se poate bucura de o prezentare inedită a istoriei Castelului Corvinilor, spun organizatorii eveimentului.
Filmul va putea fi vizionat în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2016, sâmbătă, 21 mai, între orele 21:00 – 02:00, în sala Bethlen a Castelului Corvinilor. Accesul este gratuit.
De precizat că, primii 150 de participanţi la eveniment care vor publica pe Facebook o fotografie cu Castelul Corvinilor din timpul derulării acestuia, însoţită de #legendacorbului, #legendafantanii, #DARTS vor avea parte de un câte un cadou surpriză din partea organizatorilor.
De asemenea, tot sâmbătă publicul va putea cunoaşte legenda fântânii din castel într-o nouă versiune, creată de către tânărul autor italian Mattia Colombo. Povestea „Jar” a lui Mattia Colombo a câştigat concursul internaţional de scriere creativă derulat în cadrul proiectului DARTS. Sursele de inspirație au fost câteva situri de patrimoniu reprezentative din cele trei țări participante în proiect, printre care şi Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Proiectul DARTS urmărește să creeze povești despre clădiri monumente istorice din Europa, despre personajele istorice și evenimentele legate de acele clădiri, și să le comunice în moduri creative și inovatoare, folosind arta digitală și arta de a spune povești. Proiectul este adresat în special tinerilor creatori, dar și publicului larg din țările partenere ale proiectului – Italia, Belgia și România – și din celelalte state europene. Proiectul este co-finanţat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă.
[slideshow_deploy id=’17217′]