Condamnat definitiv și judecat într-un nou dosar, Mircia Muntean câștigă din nou Primăria Deva

În așteptarea sentinței în dosarul în care este judecat pentru că a condus beat, Mircia Muntean (PSRo) se întoarce în fruntea Primăriei Deva.
mircia-muntean-prima-pagina-735x400
Mircia Muntean a câștigat fără drept alegerile pentru Primăria Municipiului Deva, electoratul preferându-l contracandidaților săi,  inclusiv primarului în exercițiu Petru Mărginean. asta deși are o condamnare definitivă de 4 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. De asemenea, Muntean mai are un proces pe rol, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acuzat fiind de conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Mircia Muntean a fost primar al municipiului Deva în perioada 1996 – 2012, iar în prezent este deputat. A fost, pe rând,  membru PNL, UNPR, PDL, PSD, dar la Deva a candidat din partea PSRO, partid condus de Mircea Geoană.
În primul dosar, Mircia Muntean a fost trimis în judecată în ianuarie 2004, fiind acuzat de abuz în serviciu privind tranzacţii ilegale de terenuri.
După 9 ani de procese, în septembrie 2013, Înalta Curtea de Casație și Justiție l-a condamnat pe Mircia Muntean la 4 ani de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de 6 ani.
Instanța l-a mai obligat pe Mircia Muntean să achite în solidar cu o altă persoană 333.000 de dolari, la care se adaugă dobânda de referință a BNR, calculată din 25 martie 1999 până la data plății integrale a debitului către partea civilă, respectiv ANAF.
La Curtea Supremă, Mircia Muntean a fost judecat pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar magistraţii au amânat pronunţarea pentru data de 10 iunie.
Procurorii de pe lângă Parchetul ÎCCJ au stabilit, în rechizitoriul lor, că „la data de 30 octombrie 2014, organele de poliție din cadrul Municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zonă aflată în intersecția semaforizată dintre str. Zarandului și str. Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulație a sensului de mers Sibiu — Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de inculpatul Muntean Mircia, fost primar al municipiului Deva. Din probele administrate în cauză a reieșit că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staționare la culoarea roșie a semaforului, venind din spatele acestora și nereușind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului. Inculpatul a fost descoperit, după circa 20 de minute, încercând să escaladeze un gard împrejmuitor din apropiere și dus la locul accidentului de către un polițist”. Analizele toxicologice au arătat că deputatul, care are calitate de inculpat în acest dosar penal, consumase băuturi alcoolice, având o alcoolemie de 1,30 gr la mie la prima probă de sânge recoltată, respectiv 1,10 gr la mie la cea de-a doua probă. Potrivit legislaţiei în vigoare, s-a dispus recalcularea valorii alcoolemiei inculpatului la momentul depistării în trafic, imediat după producerea accidentului, respectiv orele 18:30, în data de 30 octombrie 2014. Astfel, prin raportul de expertiză medico-legal al I.M.L. Timișoara din data de 18 martie 2015, prin interpretarea retroactivă a alcoolemiei s-a concluzionat că „la data de 30 octombrie 2014, la ora 18:30, inculpatul Muntean Mircea era în eliminare și ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,80 gr la mie”.Actul medico-legal mai menționează că s-a constatat o neconcordanță între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum și valorile certe stabilite la analiză, neconcordanță ce denotă un consum real de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat”, au susţinut anchetatorii.
[slideshow_deploy id=’24093′]