Judecătoria Oradea încă nu a înregistrat dosarul lui Emil Floruţ
Emil Floruţ, fostul director general al CEH, a dat în judecată compania energetică pentru faptul că a fost concediat. Iniţial, procesul s-a judecat la Tribunalul Bihor care şi-a declinat competenţa Judecătoriei Oradea. Dosarul încă nu a fost înregistrat pe rolul instanţei.

“Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta FLORUŢ EMIL în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA în favoarea Judecătoriei Oradea”, se arată în soluţia Tribunalului Hunedoara din data de 12 iulie.
Fostului director general al CEH i s-a reproşat faptul că nu a trimis membrilor CA raportul de activitate pe trimestrul III, că ar fi absentat prea mult de la sediul societății și că ar fi avut o relație deficitară cu sindicatele. Emil Floruț a fost desemnat în funcția de director general al CEH în luna septembrie 2015, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
[slideshow_deploy id=’13835′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
