Noaptea Cercetătorilor la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în colaborare cu Target Active Training din Bucureşti, organizează vineri, 30 septembrie 2016, între orele 17,00 – 23,00, la sediul din Palatul Magna Curia, o serie de activități reunite sub titulatura de „NOAPTEA CERCETĂTORILOR 2016”.

muzeu1

Potrivit unui comunicat al MCDR Deva, proiectul este dedicat popularizării ştiinţei şi învăţării distractive care se organizează simultan în aproximativ 300 de oraşe din 24 de ţări europene, inclusiv România, unde este coordonat de Target Active Training din București, prin intermediul conceptului de „cercetători pentru umanitate” (Researchers 4 Humanity sau, pe scurt, R4H). Începând cu anul 2006, „Noaptea Cercetătorilor” există ca şi proiect independent în seria Acţiunilor Marie Curie, fiind una dintre cele mai populare iniţiative ale Uniunii Europene care vizează publicul larg şi urmăreşte să faciliteze interacţiunea cu ştiinţa într-un mod amuzant. Evenimentele sunt finanțate de Comisia Europeană și au drept scop stimularea carierelor europene în cercetare.

Expozanții din acest an sunt inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă, colectivele de elevi și profesori cu preocupări în domeniul cercetării de la Colegiul Naţional „Decebal” Deva, Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara, Şcoala Populară de Artă Deva, Palatul Copiilor Deva și specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

”Publicul vizitator va avea plăcerea să vadă la standurile tematice amenajate peste 140 de dispozitive, mecanisme şi jucării realizate de profesori şi elevi pe baza legilor ştiinţelor. Experimentele prezentate sunt deosebit de spectaculoase, dintre putând aminti robotul sumo, multicopterul, fântâna magică, sfoara care cântă, ghirlanda wireless, oglinda magică, ochelarii minune, lumina nedumerită, levitaţia magnetică, diverse fenomene de inducţie electromagnetică, fenomene electrice, optice, mecanice, termice şi multe altele. Se vor face demonstraţii practice, vizitatorii fiind invitaţi să interacţioneze cu expozanţii pentru a afla mai multe informaţii despre obiectele expuse sau să experimenteze ei înşişi”, se mai arată în comunicatul de promovare a evenimentului, transmis de Biroul de Relaţii cu Publicul al Muzeului din Deva.

noaptea-cercetatorilor-europeni

[slideshow_deploy id=’36591′]