Adrian Sârbu, martor în dosarul ”Mineriada”
Fostul șef al Pro TV, Adrian Sârbu a fost citat ca martor în dosarul ”Mineriada” și s-a prezentat la Parchetul General, pentru a da explicații în fața procurorilor militari. Procurorii au audiat sute de persoane în acest dosar, printre care și fostul președinte Ion Iliescu, care a fost pus sub acuzare din luna octombrie 2015 pentru infracțiuni contra umanității, constând în reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității.

Tot în acest dosar sunt cercetați amiralul în rezervă Emil „Cico” Dumitrescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Cazimir Ionescu, fost vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, fostul premier Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu. Procurorii mai susțin că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Dumitru, Corneliu Diamandescu, Mihai Chițac și Mugurel Florescu au decis, pe 13 iunie 1990, organizarea unei deplasări la București a unui număr de peste 10.000 de mineri din Valea Jiului, care au continuat atacurile din Piața Universității asupra populației civile, provocând vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.
[slideshow_deploy id=’36591′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
