WhatsApp va facilita utilizatorilor retractarea mesajelor trimise din greseala

Populara aplicatie de chat WhatsApp ar putea oferi in curand o optiune prin care mesajele expediate din greseala sa poata fi retrase rapid.

Optiunea, disponibila in acest moment in cadrul versiunilor de test ale aplicatiei, permite unui utilizator sa retracteze un mesaj trimis, inainte ca acesta sa fie citit de catre destinatar. Aceasta optiune nu trebuie confundata cu cea care permite stergerea mesajelor si care era disponibila si pana acum. Stergerea mesajelor se poate face oricand, indiferent cand a avut loc expedierea ori daca au fost sau nu citite, conform News.ro.

De cealalta parte, retractarea este un instrument prin care utilizatorul poate evita o posibila situatie jenanta sau neintelegere, datorata unui mesaj trimis din greseala sau graba. Aceasta retractare pare sa fie disponibila doar inainte ca destinatarul sa fi apucat sa citeasca mesajul. Retractarea din WhatsApp pare sa functioneze intr-un mod similar functiei UndoSend din Gmail, care permite rechemarea unui mail dupa cel mult 30 de secunde de cand a fost trimis. In cazul de fata, nu este clar daca WhatsApp va folosi o astfel de intarziere a expedierii, care ar putea ingreuna comunicarea prin cresterea timpului de trimitere / primire.

In acelasi timp, WhatsApp testeaza in prezent o functie prin care utilizatorii dintr-un grup isi pot face cunoscute automat unul altuia coordonatele geografice pentru a se putea gasi mai usor in cazul intalnirilor (sau protestelor). Deocamdata, ambele facilitati sunt in stadiu de test si nu se stie cand vor ajunge in versiunile finale ale aplicatiilor.

wall-street.ro

[slideshow_deploy id=’13835′]