Caravana ”Ai șansa să te întorci la școală” ajunge joi și la Petroșani

isj-hdInspectoratul Școlar Județean Hunedoara desfășoară, în perioada martie-mai 2017, caravana de informare și promovare a învățământului tehnic și profesional, sub genericul ”Ai șansa să te întorci la școală”. Acțiunea este parte din Strategia de dezvoltare a învățământului preuniversitar hunedorean și include între țintele sale strategice, promovarea unor măsuri dinamice pentru accesul la educaţie al tuturor copiilor şi elevilor.

Caravana ”Ai șansa să te întorci la școală” ajunge joi, 16 martie și în Valea Jiului. În acest sens, potrivit inspectorului școlar general prof.dr. Maria Ștefănie, va avea loc o întâlnire a celor implicați în derularea acestui proiect (inspectori școlari, profesori, părinți, elevi) și a reprezentanților agenților economici interesați, găzduită de Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” la Școala gimnazială nr. 2 din Petroșani. Evenimentul va avea loc începnd cu orele 11,00 fiind așteptați să participe toți cei interesați de acest important subiect educațional.

[slideshow_deploy id=’13837′]