Vânătorii de munte din Europa se întâlnesc la Petroșani
Municipiul Petroșani va fi gazda unui eveniment european. Vânătorii de munte din întreaga Europa se vor întâlni, în luna septembrie, la Petroșani. 350 de vânători de munte în rezervă vor veni pentru trei zile în capitala Văii Jiului.

“Între 21-24 septembrie va avea loc, la Petroșani, întâlnirea vânătorilor de munte din Europa. Este o întâlnire foarte mare, vor participa în jur de 350 de persoane din străinătate. Decizia a fost luată anul trecut, ca întâlnirea să aibă loc la Petroșani. Noi ne alegem cu imaginea, unde vor veni 350 de oameni care vor sta aici 3 zile și după ce vor pleca sper ca majoritatea să se reîntoarcă în Petroșani. Chiar dacă nu mai avem vânători de munte, suntem o zonă montană și există și la noi cadre în rezervă”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Organizatorii au avut de ales între Paris și Petroșani, ca locație de desfășurare a evenimentului. Dată fiind colaborarea foarte bună dintre municipalitatea de la Petroșani și Casa Pollicino cu italienii, dar și similitudinile dintre cele două localități evenimentul va fi găzduit la Petroșani.
[slideshow_deploy id=’27126′]
Știri asemănătoare
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
CultuRO 2026 – cinci zile de literatură, artă și întâlniri neobișnuite, în Asturias
La 1 octombrie 2026, în Bimenes, Asturias, Spania, s-a deschis oficial cea de-a IV-a edițieCItește mai departe
Dialog despre „Taina prieteniei prin carte” cu Părintele Constantin Necula, la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriatCItește mai departe
Classic Unlimited ajunge săptămâna aceasta în județul Hunedoara: concerte de pian la Deva și Săcel
Classic Unlimited ajunge săptămâna aceasta în județul Hunedoara, cu două concerte care duc pianul înCItește mai departe
Educația prin ochii copiilor – sărbătoare a cunoașterii la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani
De Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, Biblioteca Municipală „ValeriuCItește mai departe
Deva găzduiește Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, ceaCItește mai departe
”Cântec pentru prieteni” In memoriam Tatiana Stepa, în fața ediției cu numărul 16, la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni
Este absolut admirabil modul în care Cătălin Stepa, fiul regretatei cantautoare Tatiana Stepa, el însușiCItește mai departe
„Ecouri din Peșteră, până-n oraș”: patrimoniul cultural imaterial al Peșterii Bolii, expus în Petroșani
Pe 7 octombrie 2026, între orele 17:00 și 20:00, sala Artelier a Teatrului Dramatic „IonCItește mai departe
Dialog între generații, la sărbătoarea celor șase decenii de existență ai Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani
Mai mult de o jumătate de veac, mai puțin de un secol, 60 de aniCItește mai departe
„Conu Leonida față cu reacțiunea” pe scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani
În teatrul românesc, doar simplul enunț al numelui Ion Luca Caragiale este suficient pentru aCItește mai departe
Ziua Internațională a Muzicii, sărbătorită la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani
La 1 octombrie, este sărbătorită Ziua Internațională a Muzicii, o zi dedicată uneia dintre celeCItește mai departe
Lansări de carte la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva cu autori publicați la Editura Emia
Aflată în imposibilitatea financiară de a organiza în acest an Salonul Hunedorean al Cărții, BibliotecaCItește mai departe
Fotografii din minele Văii Jiului prezentate de Sergiu Vințan în expoziția „Minerii: ziua fără soare, noaptea fără stele”, la Sibiu
Prestigioși artiști fotografi sibieni, iubitori de fotografie, turiști sau pur și simplu oameni care și-auCItește mai departe
Gala Femeilor de 10, o seară despre demnitate, curaj și recunoștință
Există seri care se termină odată cu stingerea luminilor și seri care continuă mult dupăCItește mai departe
Zâmbetul Muzicii” aduce la Deva două nume de prestigiu ale scenei lirice și pianistice: soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu
Deva se pregătește pentru o nouă întâlnire cu muzica de înaltă ținută. Luni, 28 septembrieCItește mai departe
CultuRo 2026 – cultura română își dă întâlnire în Asturias, sub semnul lui Brâncuși
La începutul lunii octombrie, un colț al Asturiei va vorbi, timp de cinci zile, limbaCItește mai departe
