Deținuții îi învață pe tineri

Penitenciarul Deva și Colegiul Național Sportiv ,,Cetate’’ Deva organizează o acțiune pentru prevenire a delincvenţei juvenile, manifestarea având în vedere ,,Ziua mondială a eliminării discriminării rasiale”.

Astfel, o grupă de elevi ai Colegiului Național Sportiv ,,Cetate’’ Deva și 5 deținuți, condamnați definitiv, care execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis la Penitenciarul Deva se vor întâlni și vor discuta despre ce înseamnă viața în detenție.

”Scopul acesteia activități este exersarea de către persoanele private de libertate în cadrul comunităţii locale, a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială, scăderea numărului de participanţi minori cu vârste între 16 – 18 ani, implicaţi în comiterea de  infracţiuni.

Prin această activitate se urmărește dezvoltarea unor comportamente şi atitudini adecvate de interacţiune în cadrul grupului, să crească nivelul de informare şi de cultură generală, educarea şi dezvoltarea personală a persoanelor private de libertate, creșterea gradului de informare a tinerilor elevi de liceu despre răspunderea penală a minorilor, consecinţele imediate suportate de un minor în această situaţie; formarea unor atitudini de rezistenţă la presiunea grupului şi modalităţi de selecţie a anturajelor fără risc infracţional”, a declarat subcomisarul Florin Berar, reprezentantul Penitenciarului Deva.

[slideshow_deploy id=’13835′]