Poliția Locală, în misiune

 

Mii de misiuni au avut polițiștii locali de la Vulcan. Raportul anual arată că agenții au avut mii de patrulări auto și sute de patrulări pedestre.

„Conform planificării efectivelor, la nivelul Poliției Locale Vulcan s-au efectuat 1095 patrulări auto pe trei schimburi, 273 patrulări pedestre de regulă pe timp de noapte în patrule mixte cu agenții Poliției Municipiului Vulcan pe linie de Ordine Publică în zona de responsabilitate”, arată raportul Poliției Locale Vulcan.

Totodată, polițiștii locali au fost sesizați de 459 de ori, din care 367 au fost sesizări telefonice şi 92 adrese, sesizări şi reclamaţii scrise

„În ceea ce priveşte documentarea activităţilor prevăzute de legea penală, în perioada menţionată, au fost depistate 35 fapte penale, ce întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, după cum urmează: 20 furturi cu intrare prin efracţie; 15 infracțiuni de loviri și alte violențe”, mai arată raportul.

[slideshow_deploy id=’19661′]