Ministerul Energiei așteaptă definitivarea strategiei pentru CEH

 

Ministerul Energiei arată că abia la sfârșitul lunii mai se va cunoaște varianta adoptată pentru Complexul Energetic Hunedoara. Deocamdată se fac demersurile necesare pentru acordarea ajutorului de tip SIEG, iar factorii din CEH – sindicate – administrație – Consiliu de Administrație au stabilit o variantă de lucru care prevede închiderea bucăților neviabile din unitățile miniere.

“În cursul anului 2016, Ministerul Energiei și CEH au inițiat consultări cu Consiliul Concurenței pentru accesarea unor ajutoare de tip serviciu de interes economic general pentr cele două grupuri energetice (grupul nr. 3 de la Sucursala Mintia și grupul nr. 4 de la Sucursala Paroșeni) în scopul asigurării securității furnizării energiei în NV țării și pentru servicii de tip rezervă de capacitate, eventual precum și pentru furnizarea de energie termică pentru Deva și, posibil, și pentru alte orașe din Valea Jiului, până în anul 2021. De asemenea, Ministerul Energiei a demarat discuții și cu COM pentru atribuirea unui ajutor de stat către CEH sub forma unui SIEG – serviciu de interes economic general. Serviciul de interes economic general avut în vedere va consta din acordarea unei compensații financiare pentru: producerea și livrarea de energie electrică în cadrul grupului nr. 3 Deva și a grupului nr. 4 Paroșeni în perioada 2017-2024, în vederea asigurării stabilității în funcționare a Sistemului Energetic Național și a adecvanței energetice. Producerea și livrarea de energie termică pentru termoficarea localităților Deva și Petroșani în cadrul grupului nr. 3 Deva și a grupului nr. 4 Paroșeni pe o perioadă limitată, până când cele două localități își realizează surse proprii de termoficare. Baza legală pentru acordarea acestui tip de ajutor o reprezintă art. 5, alin 3 din Legea nr.123/10 iulie 2012 a energiei electrice și a gazelor naturale conform căruia “prin hotărâre a Guvernului, pentru rațiuni legate de siguranța alimentării cu energie electrică, se poate acorda acces garantat la rețelele electrice pentru energia electrică produsă în centrale electrice care utilizează combustibili din producția internă, dar numai pentru cantități anuale corespunzătoare unei energii primare de maximum 15% din cantitatea totală de combustibil echivalent, necesară pentru a produce energia electrică aferentă consumului brut final al țării. Sumele alocate penrtu un astfel de ajutor sunt, deocamdată, în curs de evaluare”, arată Ministerul Energiei.

 

2024 este termenul până la care cele două termocentrale trebuie să își continue activitatea.

 

“Până la finalizarea programului de dezvoltare al Rețelei Electrice de Transport pe 10 an, pe care îl are în desfășurare CNTEE Transelectrica SA, prin care sunt prevăzute lucrări de trecere a axului “Banat” (axul 220 kV Porțile de Fier-Reșița-Timișoara-Săcălaz-Arad) la tensiunea 400 kV șI de realizare de noi linii de interconexiune, în vederea creșterii capacității de transfer între România cu Serbia șI Ungaria este necesară menținerea în operare a unei capacități de 380 MW la nivelul CEH, respectiv a unui grup generator la CTE Mintia (grupul nr. 3 de 230 MW, grup modernizar) și a unui generator la CTE Paroșeni (grup nr.4 de 150 MW, grup modernizat cu cerințele de mediu în curs de conformare) pentru eliminarea suprasarcinilor SEN și menținerea siguranței acestuia. Aceste lucrări de investiții se vor finaliza până în 2023-2024”,  mai subliniază oficialii ministerului de resort.

 

 

Ministerul Energiei așteaptă până la sfârșitul lunii mai un plan final care să cuprindă strategia pentru Complexul Energetic Hunedoara.

 

“În acest context, în data de 8 martie 2017 a fost înființat un grup de lucru format din specialiști din cadrul CEH, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Operatorul de Transport și Sistem (Transelectrica) și Ministerul Energiei. Scopul acestui grup de lucru este de a stabili o metodologie de calcul a prețului energiei (electrice/termice) și implicit a modului în care va fi stabilită compensația financiară ce poate fi acordată operatorului celor două grupuri energetice, în condițiile în care combustibilii indigeni folosiți, respectiv cantitățile de huilă și gaze naturale folosite la producția energiei, nu vor depăși anual procentul de 15% din cantitatea totală necesară pentru producția de energie electrică, de a identifica modalitatea de dispecerizare a energiei astfel produse, pentru fiecare din cele două grupuri energetice, de a identifica resursele din care se poate acoperi compensația financiară (subvenția). Estimăm că până la finele lunii mai 2017, după finalizarea tuturor analizelor internet, să putem furniza răspunsuri clare, temeinic fundamentate, asupra soluțiilor ce vor fi adoptate”, mai arată oficialii ministerului.

Un nou Consiliu de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara va avea loc săptămâna aceasta, la București.

[slideshow_deploy id=’27126′]