Centenar Titu Maiorescu, în organizarea Bibliotecii județene, la Deva

Afis TITU MAIORESCU - CopyBiblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 18 mai 2017, ora 1330, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, o manifestare cultural-educativă dedicată împlinirii a 100 de ani de la moartea marelui om de cultură și politician Titu Maiorescu.

Om de primă importanță a culturii și civilizației române, Titu Maiorescu a fost una dintre cele mai marcante personalități de la mijlocul secolului XIX și începutul secolului XX. Filosofia, critica literară, eseistica, dreptul, politica – toate aceste domenii i-au oferit lui Titu Maiorescu prilejul de a se afirma și de a contribui în mod esențial la dezvoltarea culturii și civilizației românești.

Titu Maiorescu rămâne în cultura română ca personalitatea care, cu un autentic spirit critic și estetic, a contribuit esențial la afirmarea lui Mihai Eminescu, intuindu-i geniul, a salutat cu competență creația marilor noștri clasici care i-au fost contemporani: Ion Creangă, Ioan Slavici, I. L. Caragiale. Numele lui Titu Maiorescu este strâns legat de crearea societății literare „Junimea”, al cărei mentor a fost, de spiritul junimist și de apariția criticii literare moderne bazate pe criteriul estetic. Iar noua direcție în literatura și cultura română trebuia să se caracterizeze „prin simţămînt naţional, prin adevăr, prin înţelegerea ideilor ce omenirea întreagă le datoreşte civilizaţiei apusene şi totodată prin păstrarea şi chiar accentuarea elementului naţional.”

Ca om politic, Titu Maiorescu a ajuns până la demnitatea de ministru al Justiției, ministru de Externe și prim-ministru, calități care l-au ajutat să militeze activ pentru realizarea idealului național al românilor.

Pe drept cuvânt comparat cu marile personalități ale Renașterii, Titu Maiorescu a fost cu adevărat un om universal care a luminat cu personalitatea sa impresionantă domeniile cele mai importante ale vieții culturale, sociale și politice ale României care, după Unirea de la 1859, pornise pe drumul modernizării.

Marele om de cultură Titu Maiorescu va face obiectul unei ample și bine documentate prezentări la finalul căreia celor prezenți li se vor adresa întrebări răsplătite cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

Afis TITU MAIORESCU

[slideshow_deploy id=’19661′]