duminică, august 6th, 2017

 

Marian Boboc și ”poezia de la capătul orașului”

O nouă ”producție literară” avându-l ca autor pe poetul Marian Boboc a avut loc, vineri după-amiază, la restaurantul Keops din Petroșani. Aici, în plin centrul municipiului Petroșani, Marian Boboc a adus iubitorilor de literatură din Valea Jiului, ultimul său volume de poezie, intitluat ”Poezia de la capătul orașului”. Evenimentul, care a marcat și două aniversări, una a publicației ”Ziarul Văii Jiului” care a împlinit 9 ani de existență, avându-l în tot acest timp ca redactor șef pe Marian Boboc și o alta, care a marcat împlinirea a 50 de aniCItește mai departe


Ceremoniile de Ziua Minerului la Lupeni

Niciunde în Valea Jiului, emoția Zilei Minerului nu este mai puternică decât acolo unde evenimentele istorice care au generat-o, s-au petrecut aievea. La Lupeni, locul în care bravi mineri au scris preț de mai bine de aproape două secole istoria mineritului, în ultima sută de ani au avut loc, pe lângă numeroasele accidente de muncă în care sute de mineri și-au pierdut viața, două dintre cele mai importante greve ale minerilor din Valea Jiului: cele din august 1929 și august 1977. În aceste locuri încărcate de istorie, în fața UzineiCItește mai departe


ZIUA MINERULUI, OMAGIATA SI DE ANGAJATII APASERV

  În fiecare an, Valea Jiului sărbătorește Ziua Minerului, iar data de 6 august, la care îi celebrăm pe toți cei care trudesc în subteran, e una plină de semnificații istorice. Pentru această zonă, greu încercată de problemele sociale apărute în urma restrângerii acestui sector de activitate, mineritul continuă să rămână reperul în jurul căruia oamenii de aici își privesc viitorul, așa că Ziua Minerului e una a întregii comunități. ”Ceremonia de depunere de coroane desfasurată astăzi, s-a vrut a fi o comemorare decentă a sufletelor minerilor care au plecatCItește mai departe


Ziua Minerului, marcată la Petroșani

La Petroșani s-a dat startul evenimentelor dedicate comemorii minerilor care și-au jertfit viața în grevele care au îndoliat Valea Jiului.. S-au scurs 40 de ani de la grevele care au însângerat Valea Jiului. Greutățile cu care se confruntau minerii i-au determinat pe aceștia să pornească revoltele, iar de atunci, de când și-au strigat nemulțumirile șI au luptat pentru apărarea locurilor de muncă s-au scurs 40 de ani. “Paradoxal, pentru mineri şi pentru Valea Jiului, de ce nu, de-a lungul istoriei, cărbunele a însemnat viaţă, dar şi moarte. A însemnat viaţăCItește mai departe


Minerii au fost comemorați și la Vulcan

Ziua Minerului a fost marcată și la Vulcan. Manifestările au debutat cu oficierea unei slujbe religioase. Autoritățile vor astfel să cinstească memoria celor care în timpul grevelor din 1977 și-au apărat cu îndârjire locurile de muncă. “S-au jertfit pentru a scoate la lumină aurul negru. Revenim în fiecare an cu ocazia Zilei Minerului, în acest loc pentru a ne aminti că avem obligația morală de a-i omagia pe toți cei care și-au sacrificat viața, sănătatea pentru ca huila din subteranele minelor din Valea Jiului să poate fi scoasă la luminăCItește mai departe