Ceremoniile de Ziua Minerului la Lupeni
Niciunde în Valea Jiului, emoția Zilei Minerului nu este mai puternică decât acolo unde evenimentele istorice care au generat-o, s-au petrecut aievea. La Lupeni, locul în care bravi mineri au scris preț de mai bine de aproape două secole istoria mineritului, în ultima sută de ani au avut loc, pe lângă numeroasele accidente de muncă în care sute de mineri și-au pierdut viața, două dintre cele mai importante greve ale minerilor din Valea Jiului: cele din august 1929 și august 1977.
În aceste locuri încărcate de istorie, în fața Uzinei electrice de la EM Lupeni (locul în care a fost înăbușită în sânge greva minerilor din 1929), în fața troiței de la poarta 2 a EM Lupeni (locul în care a avut loc prima grevă anticomustică din România, în 1977) și la monumentul ridicat în cinstea eroilor mineri de către maestrul Ion Irimescu (”Lupeni 29”) au fost prezenți astăzi, alături de mineri și reprezentanții acestora, numeroase personalități ale vieții publice, politice și guvernamentale de la nivel local, regional și național.

”Astăzi, am cinstit memoria eroilor mineri participanți la grevele din 1929 și 3 august 1977 de la EM Lupeni, precum și a tuturor minerilor care și-au pierdut viața în minele din Valea Jiului. În celași timp, de Ziua Minerului doresc tuturor minerilor precum și celor care au fost mineri, familiilor acestora un sincer și calduros La multi ani!
Noroc bun, bravi mineri!”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

[slideshow_deploy id=’36590′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
