Start pentru programul de minimis. Cine poate aplica?

După Start-Up Nation – inițiativă de succes, aflată în acest moment în plină derulare, pe 16 august a fost demarat programul de minimis. Acesta reprezintă un sprijin financiar nerambursabil pentru firmele mici și mijloci.

Președintele PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor spune că în noul program de finanţare, firmele mici și mijlocii pot primi până la maximum 55 000 de euro/ firmă eligibilă, banii reprezentând 90% din totalul costurilor pentru dezvoltarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață. Practic, se pot achiziționa echipamente IT – tehnică de calcul, cititoare de cod, cântare electronice, aparate de marcat, echipamente tehnologice – maşini-instalaţii cu software, birotică, etc.

”Totalul bugetului pentru acest program este de aproximativ 200 de milioane de lei, bani ce vor fi alocați în tranșe anuale, până în 2020. Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul 2017 este de aproximativ 50 de milioane de lei. Prin implementarea programului în perioada 2017-2020, Guvernul estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maxim 800 de beneficiari”, explică deputatul hunedorean Laurențiu Nistor.

Acesta este de părere că atât Start-Up Nation, cât și programul de minimis lansat recent, reprezintă programe gândite pentru încurajarea și susținerea antreprenoriatului românesc și sunt angajamente asumate și respectate de PSD. Pentru mai multe detalii privind programul de minimis accesați link-ul următor – https://www.startupcafe.ro/finantari/inscriere-comert-55000-euro-firme.htm.

[slideshow_deploy id=’13835′]