Proiect internațional pentru stimularea tinerilor pentru studiu – Discuţii inter – instituţionale, privind dezvoltarea de noi parteneriate

În aceste zile se află în plină desfășurare un important proiect privind dezvoltarea de noi parteneriate inter – instituționale, având ca obiect stimularea tinerilor pentru studiu, cu implicarea mai multor factori decizionali la nivel național și internațional, parteneri de proiect fiind instituții din Petroșani, Petrila, Hațeg și București, instituții din China, Guineea Republicană și Franța.

Acest proiect urmărește încheierea unui protocol de parteneriat educațional între Ministerul Educației Naționale prin Universitatea din Petroșani – Rector, Profesor universitar dr. ing. Radu Sorin Mihai, Primăria Orașului Petrila – Primar Vasile Jurca, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila – Director, Cecilia Mitran și Asociaţia „MARAGUIRI” Angoulême Franța și Guineea – Președinte Morel Sylla.

Anvergura acestui proiect implică mai multe instituții educaționale din țară și străinătate, parteneri fiind Biserica „Sf. Treime” – Parohia Petrila II, Institutul „Confucius” din Beijin, Primăria Hațeg, Clubul Copiilor și elevilor Petrila, Clubul Copiilor şi elevilor Petroşani, Clubul Sportiv Şcolar Petroşani, Asociația Umanitară și de Binefacere „MARCISIM” Hațeg, urmărindu-se:

  • Identificarea soluţiilor de realizare a integrării tinerilor din Guinea şi China în invăţământul românesc;

  • Realizarea unor tabere tematice  între ţările partenere;

  • Corelarea sistemelor educaţionale, pentru stabilirea unui sistem educaţional global;

  • Integrarea tinerilor pe piaţa muncii globale.

 

Grupul țintă căruia i se adresează acest parteneriat inter – instituțional este format din cadrele didactice şi societatea civilă interesată în sustenabiliatea locaţităţilor în care trăim, având ca obiectiv specific:

 

  • Dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limbi străine;

  • Stimularea creativităţii pentru realizarea de proiecte instituţionale în conformitate cu cerinţele contemporane;

  • Creare de modele de bune practici de dezvoltare instituţională.

 

Coordonatorii acestui proiect sunt:

  • Lector universitar dr. Felicia Andrioni;

  • Conferențiar universitar dr. Ioel Veres;

  • Preşedinte Valerica Huniadi;

  • Paroh Adrian Boantă;

  • Expert IT Cristian Draghici;

  • Profesor Nicoleta Cîndea.

 

Partener media: Info Petrila – Daniel P. Bolog, redactor șef.

 

Invitați: Preşedinte Asociatia „MARAGUIRI”, Guineea și Profesor Tingting DU al Institutului „Confucius”, Beijin – China.

 

Programul vizitei delegației române și străine a cuprins, în prima parte a zilei de luni, 23 octombrie, un periplu prin centrul istoric al Bucureștiului și vizita la Palatul Parlamentului, unde a fost stabilită o întâlnire cu vicepreședintele Camerei Deputaților, Ardelean Ben Oni. În cursul zilei de marți, delegația a avut în program o întâlnire cu primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, vizitarea mănăstirii OAŞA şi zona montană Şureanu, vizită la Clubul Copiilor din Petrila și Petroșani și la Muzeul Instalatorului din Petroşani, culminând spre seară la Universitatea din Petroșani cu o întrevedere cu şefa departamentului Socio – Umane, lector universitar dr. Felicia Andrioni.

 

Programul următoarelor două zile din cadrul acestui proiect mai cuprinde o întâlnire cu primarul oraşului Hațeg, dl Marcel Goia și vizitarea zonei istorice a ţării Haţegului, seara de miercuri fiind încheiată cu un program artistic oferit de Ansamblul „Bujorii Muntelui” din Petrila. Ultima zi a delegației, joi 26 octombrie, este rezervată discuţiilor inter – instituţionale, prezidate de Rectorul Universităţii Petroşani, prof. universitar dr. ing. Radu Sorin Mihai, unde vor participa: consilierul judeţean Doinţa Maria Bălănesc, primar oraș Petrila Vasile Jurca, directori ai instituţiilor de învățământ şi ONG-uri din Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’36590′]



(Următoarea știre) »