Nouă firme vor 16 milioane
Nouă societăți vor un contract de peste 16 milioane de lei de la Consiliul Județean Hunedoara, însă decizia stă în ciocanul judecătorilor.

Litigiul dintre Consiliul Județean Hunedoara și firmele care au depus oferte pentru modernizarea drumului spre Parâng pare a nu se mai termina. Trei dosare au fost conexate pe rolul Tribunalului Hunedoara. Litigiul dintre Strabag și Consiliul Județean Hunedoara a ajuns pe rolul instanței la sfârșitul lunii octombrie. O lună mai târziu, acesta a fost “conexat la dos.nr.3834/97/2017 cu termen de judecată la 29.11.2017”.
La data de 29 noiembrie, instanța a conexat din nou dosarele, iar deocamdată un prim termen de judecată în noul dosar a fost stabilit abia pentru finele lunii ianuarie a anului viitor. În data de 31 ianuarie 2018 se va judeca litigiul dintre SC MANO SPRINT SRL, SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL și Consiliul Județean Hunedoara. În total, nouă societăți constructoare vor contractul de peste 16 milioane de lei, numai că trei dintre societăți au depus contestații, iar acestea au ajuns în instanță. Până când dosarul nu se va finaliza cu o sentință definitivă și irevocabilă procedura este oprită, iar modernizarea drumului spre Parâng este în impas. Contractul privind „Modernizare DJ 709F: DN 7A-Cabana Rusu-Masivul Parâng, km 6+600-10+325, judetul Hunedoara” a fost estimatã la suma de 16.596.526 lei pentru cei 3.725 metri de drum.
Existã însã o serie de criterii ce trebuie avute în vedere, tinând cont de faptul cã drumul se aflã într-o zonã specialã.
[slideshow_deploy id=’27028′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
