2017
Profesor din Orăștie- decorat de președintele Klaus Iohannis
În semn de apreciere deosebită pentru meritele remarcabile avute în calitate de dirijor al Corului de copii ‘Vlăstarele Orăștiei’, contribuind astfel la afirmarea internațională a muzicii sacre și laice, românești și universale, șeful statului a conferit Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Cavaler, Categoria F ‘Promovarea Culturii’, profesorului Eli Androne-Petru. Dascălul activează la Școala Generală ‘Dr. Aurel Vlad’ din Orăștie și este dirijorul celui mai titrat cor de copii din România, „Vlăstarele Orăștiei”, câștigător a peste 33 de trofee internaționale. [slideshow_deploy id=’43281′]
Cursuri de formare pentru specialiști în educație culturală
Ministerul Culturii și Identității Naționale și Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală organizează în perioada 20 mai – 20 iunie 2017, în București, un program de formare de specialiști în educație culturală pentru tineri în următoarele domenii: arte vizuale, teatru și dans. Cursul se adresează absolvenților de cursuri universitare sau ai unei școli populare de artă în domeniul în care doresc să obțină certificatul. Cursanții vor avea acces gratuit la programul de formare pentru tineri, instituțiile organizatoare suportând cheltuielile cu formarea și materialele necesare derulării în bune condițiiCItește mai departe
Târg de Florii și de Paște în centrul Devei
Primăria Municipiului Deva și Consiliul Local organizează, în perioada 6-14 aprilie 2017, în Piața Unirii din municipiu, Târgul tradițional de Florii și de Paște. Evenimentul își propune să valorifice arta tradițională și să readucă în atenția publicului valori autentice românești. „Târgul va fi deschis zilnic, între orele 9-18, și reunește 25 de producători locali și artizani din 7 județe, care vor oferi spre vânzare produse și preparate din carne de miel, porc, pește și vânat, brânzeturi, plăcinte, ciocolată de casă, dulcețuri și siropuri, fructe, legume și verdețuri de sezon, precumCItește mai departe
Curtea Constituțională a României: „Utilajele agricole și forestiere sunt VEHICULE și se pot conduce NUMAI cu permis”
Curtea Constituțională a României a făcut puțină ordine în haosul din legislația rutieră. Până acum potrivit legii care reglementeză circulația pe drumurile publice nu erau considerate vehicule utilajele agricole și forestiere precum și tramvaiele, în contradicție cu prevederile din Codul Penal care prevăd sancțiuni pentru cei care produc accidente rutiere. Judecătorii au stabilit că acestea sunt vehicole și trebuie conduse doar de cei care posedă permis de conducere pentru acele utilaje pe drumurile publice și că dacă sunt implicați în evenimente pe drumurile publice ei vor răspunde ca orice altCItește mai departe
Propunere PSD: Ora de sport obligatorie şi la grădiniţă. Mai multe ore de educaţie fizică pentru învăţământul gimnazial şi liceal
Prin vocea depuatului Mihaela Hunca, secretar al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, PSD, partidul de guvernământ, îşi propune ca preşcolarii vor face cel puţin o oră de educaţie fizică pe zi. „Educatia fizica trebuie sa devina disciplina obligatorie incepand de la invatamantul prescolar, cu minim o ora pe zi, pana la invatamantul gimnazial si liceal, cu 3-4 ore pe saptamana, sau la cel universitar, unde propunem minim 2 ore pe saptamana”, a explicat deputatul social-democrat. Copiii de la gradinita vor avea cel putin o ora de sport pe zi.CItește mai departe
Românii pot plăti rovinietele online și în rate! Vezi cum pot fi achiziționate
Veste bună pentru toți șoferii români:din cauza faptului că pierdem mult timp la cozi în benzinării, timp pe care mulți nu îl avem la dispoziție, doi antreprenori din Cluj s-au gândit să vină cu o soluție – plata rovinietelor online. Toți utilizatorii de autovehicule persoane fizice pot achita rovinieta online, în rate fără dobandă, folosind cardul emis de anumite bănci din România. Site-ul Roviniete.ro a fost conceput pentru a fi în folosul tuturor conducătorilor auto drept un instrument simplu, dar eficient de informare cu privire la taxa de utilizareCItește mai departe
Dividendele primite de CJH de la Apa Serv se duc în investiții
Consiliul Județean Hunedoara este acționarul majoritar al operatorului de apă și canal din Valea Jiului, iar societatea a încheiat anul 2016 pe profit. Dividendele care revin Consiliului Județan vor fi utilizate pentru realizarea unei rețele de canalizare între zona Dărănești-Petroșani și fosta EM Petrila. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, la Petroșani, în cadrul unei ședințe derulată cu primarii și conducerea Apa Serv Valea Jiului. Bobora spune că este imnportant ca banii să fie direcționați astfel încât să fie acoperite nevoile populației. Rețeaua de canalizareCItește mai departe
Noua lege a salarizării unitare scade ”salariile de lux” și limitează la 30% sporurile
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, susține că prin noua Lege a salarizării unitare vor scădea doar salariile „bugetarilor de lux”, care au avut până în prezent „un salariu uriaș”, în timp ce toate sporurile din sistem vor fi plafonate la 30%. „Mai sunt salarii care vor scădea. Sunt acei bugetari de lux pe care nu i-a mai controlat nimeni. Nu mai poate nimeni să treacă peste conducătorul de instituție. Nu mai poate nimeni să mai treacă, de asemenea, peste ceea ce se s-a plafonat de un auditor de exemplu dintr-un ministerCItește mai departe
Întâlnire cu orășeanul care ajută satul, sâmbătă la ”Premianții fără premiu”
„Viața este o aventură , trăiește clipa”, aceasta este deviza următorului invitat la Campania „Premianții fără premii”. Chiar dacă lasă această impresie la prima vedere, omul cu care urmează să ne vedem nu este deloc, dar absolut deloc dezorganizat, ci dimpotrivă. Marius-Ștefan Achim, ACHIMOTO cum îl știe toată lumea, este membru al mai multor organizații neguvernamentale și se implică permanent „punând umărul la o societate cu principii normale, într-o țară în care toți avem încredere”, așa cum chiar el descrie propia-i activitate. Marius Achim este de părere că schimbarea pleacăCItește mai departe
Apa Prod anunță, pentru astăzi, 5 aprilie sistări de apă la HUNEDOARA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 05.04.2017 INTERVAL ORAR: 08:00 – 17:00 STRĂZI AFECTATE: Str. Zambilelor ( BL. 45, 46, 50), B-DUL. Traian (BL. 49B, 49A, 48), B-DUL. Dacia (BL. 47A), Str. Eroilor (BL. 47C) – Zona Micro 5. MOTIVUL: Eliminare pierdere apa de pe B-dul Traian intersectie cu Str.Buituri. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 05-04-2017 INTERVAL ORAR: 09:15-12:00 STRĂZI AFECTATE: Alecu Russo,Dimitrie Cantemir,Ion Slavici ,Dacilor MOTIVUL: Eliminare pierdere apa Str.Alecu Russo ,nr.38. S.C. Apa Prod S.A. iși cere scuze pentru disconfortulCItește mai departe
Universitatea din Petroșani își promovează oferta de studii și în alte județe
Schimbare de optică în ceea ce privește promovare ofertei de studii academice de licență, master și doctorat la Universitatea din Petroșani. Noua echipă de conducere a instituției de învățământ superior de la Petroșani a decis să lărgească aria de interes pentru identificarea potențialilor săi noi studenți și în afara județului Hunedoara. Astfel, în perioada 20-31 martie, Univesitatea din Petroșani s-a prezentat în fața a peste 3000 de elevi de clasa a XII din județele Hunedoara, Gorj , Vâlcea și Alba. Oficialii Universității din Petroșani spun că mesajele transmise viitorilor abslvențiCItește mai departe
Dascăl sancționat disciplinar
Cornel Lungan s-a ales cu salariul diminuat timp de patru luni de zile și va fi atent monitorizat până la finele anului. Fostul viceprimar al Lupeniului, profesor de matematică, a agresat doi elevi ai școlii unde profesează. Incidentul în urma căruia Cornel Damon Lungan, fost viceprimar al municipiului Lupeni, a intrat în comisia de disciplină a avut loc în urmă cu aproximativ o lună de zile. După ce a părăsit administrația locală Lungan s-a întors la catedră ca profesor de matematică și a fost acuzat de mama a doi băiețiCItește mai departe
Au intrat pe “fereastră”
Centrul de informare turistică de la Petroșani a avut anul trecut 500 de vizitatori. CNIPT Petroșani a fost înființat printr-o hotărâre a Consiliului Local în anul 2012, în cadrul proiectului „Centrul Național de Informare și Promovare Turistică în municipiul Petroșani”. Potrivit statisticii, 500 de persoane au fost anul trecut la centrul de informare. “În cadrul activității de informare turistică, în cursul anului 2016 CNIPT Petroșani a avut un număr de 500 vizitatori din diferite localități ale României și diferite țări ale Europei, aceștia solicitând diferite informații turistice și nu numai”,CItește mai departe
CJAS nu va avea punct permanent, la Petroșani
Ministerul Sănătății nu consideră necesară deschiderea unui punct permanent al CJAS la Petroșani. Oficialii ministerului susțin că nu este oportună deschiderea unui punct de lucru permanent al CJAS la Petroșani, aceștia făcând referire la o serie de legi. “În prezent nu se justifică deschiderea unui punct de lucru permanent al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, în Valea Jiului. Totodată, ținând cont de faptul că Casa NAțională de Asigurări de Sănătate este preocupată continuu pentru asigurarea protejării asiguraților în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în calitate de instituțieCItește mai departe
Cât combustibil consumă autoturismele de la CJH?
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat proiectul de hotărâre privind stabilirea consumului lunar de combustibil pentru autoturismele, autovehiculele speciale și autoutilitarele din parcul auto. Nouă autovehicule fac parte din parcul auto al instituției județene, dintre acestea patru fiind autoutilitare, trei autoturisme și două autovehicule speciale. Pentru cele nouă autovehicule a fost aprobată cantitatea totală de 4000 de litri de combustibil/lună. “Subliniem faptul că la nivel județean în present sunt în derulare investiții șI proiecte de interes public județean, precum șI faptul că unele dintre atribuțiile aparatului de specialitate al consiliului județeanCItește mai departe
Pârtii de schi la peste 1000 de metri
Programul Schi în România bate pasul pe loc. Investițiile au fost începute în urmă cu mai mulți ani, dar alocările financiare au fost stopate. Puținii bani alocați de ministerul de resort au venit cu pipeta, în timp ce proiectele din Valea Jiului au fost gândite la scară largă. “Dezvoltarea domeniului schiabil pentru destinațiile turistice incluse în legea Schi în România: proiectele depuse să fie în corelare cu domeniile deja existente din regiunea respectivă, pârtii de schi noi sau reabilitate peste altitudinea de 1000 de m, instalații de transport pe cablu,CItește mai departe
Predare de ștafetă la conducerea Instituței Prefectului județului Hunedoara
Noul prefect al județului Hunedoara, Fabius-Tiberiu Kiszely, a depus astăzi jurământul de învestitură în funcție, momentul consfințind în mod oficial preluarea mandatului de la predecesorul său, Valer Ungur. Ceremonia a avut loc în sala festivă a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în prezența reprezentantului Ministerului Afacerilor Interne, Teodor Gheorghe, a fostului prefect Valer Ungur, a președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, a vicepreședintelui Adrian Vasilescu, dar și a unui număr mare de invitați: directori ai instituțiilor deconcentrate, șefi ai structurilor MAI, primari, mass-media, etc. Prefectul județului Hunedoara, Fabius-Tiberiu Kiszely s-a declaratCItește mai departe
CJH înfiinează centrul de îngrijire și asistență Uricani
Fostul spital de la Uricani se transformă în centru de îngrijire și asistență. Consilierii județeni au aprobat înființarea noului centru destinat persoanelor cu dizabilități care ar urma să funcționeze în subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara. “Urmare a hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr. 221/2016 privind acordul de principiu al Consiliului Județean Hunedoara pentru trecerea Unității de Asistență Medico-Socială uricani în responsabilitatea administrativă șI financiară a Consiliului Județean Hunedoara, Consiliul Local al orașului Uricani a adoptat hotărârea nr. 147/2016 privind aprobarea trecerii Unității de Asistență Medico-Socială Uricani,CItește mai departe
ONG-urile primesc finanțare de la CJH
Reprezentanții ONG-urilor din județul Hunedoara sunt așteptați la Consiliul Județean. În data de 6 aprilie va avea loc o întâlnire între reprezentanții ONG-urilor și cei ai instituției județene. “Joi, 06 aprilie 2017, ora 11.00, întâlnire cu ONG-urile și cluburile sportive din județ care derulează activități pentru comunitate! Locul de desfășurare: sala mare de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara”, spun oficialii CJH. Vor fi abordate teme precum finanțarea ONG-urilor și care sunt pașii de urmat de la depunerea proiectului și până la primirea finanțării. [slideshow_deploy id=’43281′]
S-a îmbătat și a vrut să se răzbune pe rival
Un bărbat de 65 de ani, din Geoagiu, s-a ales cu dosar penal pentru distrugere prin incendiere după ce i-a pus foc unui vecin la proviziile pentru animale. Individul a avut o dispută cu păgubitul și s-a gândit că ar trebui să se răzbune. ” Poliţia Oraşului Geoagiu a fost sesizată despre faptul că, în satul Gelmar, a izbucnit un incendiu la doua căpițe de paie. La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Pichetului de Pompieri Geoagiu, care au stins incendiul. În urma incendiului nu au existat victime sauCItește mai departe
Telecabina care transportă turiștii la Cetatea Deva va intra în revizie
Turiştii nu vor putea urca pe cetate cu telecabina timp de o zi și jumătate a anunțat Primăria Deva. Motivul opririi instalației este legat de revizia tehnică anuală iar municipalitatea a anunțat că echipamentul va fi oprit luni, 10 aprilie, dar și marți până la prânz. Cetatea este unul dintre reperele turistice importante ale municipiului Deva, iar datele statistice arată că într-un an de zile, peste o sută de mii de vizitatori urcă cu telecabina pe cetate. Cetatea Devei este atestată documentar la 1269. [slideshow_deploy id=’13837′]
Minoră obligată să se prostitueze într-un hotel din Petroșani
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Petroșani au luat măsura preventivă a reţinerii faţă de doi bărbaţi, în vârstă de 37 de ani și, respectiv de 34 ani, cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. ” În urma probatoriului administrat și a cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că cei doi, în perioada 09 – 12.12.2016, au cazat o minoră în vârstă de 17 ani la un hotel din Petroșani și au determinat-o, prin acte de constrângere, să întrețină relații sexuale cu diferiţi bărbaţi, iar sumele de bani obținute au fostCItește mai departe
Piaţa Petroşani a cerut autorizarea punctului de sacrificare a mieilor
Administraţia Pieţelor Petroșani a amenajat punctul de sacrificare al mieilor dat fiind faptul că se apropie sărbătorile pascale. „S-a făcut igienizarea şi amenajarea după cerinţele DSV Hunedoara, avem toată documentaţia necesară şi în urma verificării credem că vom obţine autorizarea pentru acest punct”, a declarat Sorin Creţu, şeful Administraţiei Pieţelor Petroşani. Pe de altă parte, deja mai mulţi crescători de ovine au anunţat că îşi vor desface produsele la Petroşani și în restul piețelor din Valea Jiului. [slideshow_deploy id=’13835′]
Accident soldat cu 1 mort și 4 răniți pe DN 7, din direcţia Deva-Lugoj
Echipajele de descarcerare și prim ajutor ale Detașamentului din Deva și Secției Ilia au acționat pentru salvarea a 5 oameni accidentați în urma unui accident rutier produs pe DN 7, pe raza localității Leșnic. ” Cele patru echipaje de pompieri și 3 ale SAJ au găsit la locul impactului dintre două autoturisme, 5 oameni răniți, dintre care unul era încarcerat în mașină, fiindu-i prinse picioarele sub pedalier. Patru dintre răniții neîncarcerați prezentau politraumatisme și fracturi în urma accidentului rutier. Au primit ajutor medical de urgență după care au fost transportațiCItește mai departe
Asociația Orașelor din România confirmă / Dănuț Buhăescu – Cel mai activ primar !
Zilele trecute, la București a avut loc o nouă reuniune de lucru a Asociației Orașelor din România. La eveniment au fost prezenți mai mulți miniștri ai Cabinetului condus de Sorin Grindeanu împreună cu Primul Ministru. Cu acest prilej, în prezența reprezentanților Guvernului României și a Primului Ministru Sorin Grindeanu, au fost analizate problemele majore care se confruntă orașele din România, fiind identificate, din fericire, și unele soluții care vor fi analizate în vederea îmbunătățirii activității UAT-urilor din România. Un alt moment important al acestei reuniuni a Asociației Orașelor din RomâniaCItește mai departe
Rezultate deosebite ale elevilor de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” Petrila la olimpiadele școlare
În acest an școlar, mulți elevi de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” Petrila, au participat la competițiile școlare (olimpiade și concursuri pe discipline) organizate la nivel județean și interjudețean, dovedind cunoștințe aprofundate și competențe specifice deosebite. În urma etapelor județene desfășurate până în prezent, s-au obținut următoarele rezultate: Olimpiada națională de logică, etapa județeană: premiul I – Toma Ștefania, clasa a IX-a, calificată la etapa națională, prof. coordonator Dîrjan Ciprian. Olimpiada națională de limba italiană, etapa județeană: – Premiul I – Ciobanu Constantin Leonardo, clasa a X-a, calificat la etapaCItește mai departe
Competiția ”Angajatului lunii” de la Apa Serv și-a desemnat laureații lunii martie
Echipa managerială a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului a analizat rapoartele de activitate al angajaților firmei din luna martie 2017 și a decis să acorde Premiul ”Angajatul lunii Martie” pentru trei dintre angajaţii societaţii şi anume: * Mangu Iulian – electrician la Staţia de Tratare a Apei de la Valea de Peşti * Cămărăşescu Alexandru – inginer la Serviciul Mecano – Energetic * Boştină Elena – gestionar depozit la Serviciul Aprovizionare şi Achiziţii Publice ”Am înmânat diplomele de merit pentru alți trei salariați ai Apa ServCItește mai departe
Cum va fi VREMEA de Paști. Prognoza meteo în Transilvania și la munte pe două săptămâni, publicată de ANM
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, luni, prognoza meteo pentru perioada 3-16 aprilie 2017, în toate regiunile țării. Potrivit meteorologilor, în Transilvania, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile de temperatură, mai ales cele diurne, vor scădea semnificativ față de cele înregistrate la debutul lunii aprilie. Prin urmare, vor fi maxime cuprinse într-un ecart mediu de 10 la 16 grade și minime de la 0 la 7 grade, cu cele mai scăzute valori în perioada 6-7 aprilie, când vor caracteriza o vreme mai rece decât ar fi normal. DinCItește mai departe
Românii pot să îşi plătească singuri contribuţia la pensia publică. Vechime în muncă cumpărată în valoare de 56 milioane lei
Datele Casei Naționale de Pensii Publice arată că românii au încheiat contracte de asigurare socială în baza Legii 186/2016 în valoare de 56 milioane de lei. Conform CNPP, încheierea contractului de asigurare socială în temeiul Legii 186/2016 poate fi solicitată numai în perioada 27.10.2016 — 27.04.2017. Perioada pentru care se poate încheia asigurarea în sistemul public de pensii, în baza acestui act normativ, este de cel mult 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului. În intervalul de cinci ani anteriori încheierii contractului de asigurare socială poate fi solicitată asigurarea pentru unaCItește mai departe
ARC: Prețul cărnii de porc va crește, în medie, cu până la 30%, începând din aprilie
Prețul cărnii de porc va crește în România, în medie, cu 15-30%, începând cu luna aprilie, atrag atenția reprezentanții Asociației Române a Cărnii (ARC), într-un comunicat de presă, transmis luni, 3 aprilie. Potrivit sursei citate, în primul trimestru din 2017, prețul mediu de achiziție pentru carcasa de porc a fost cu 26% mai mare față de 2016, respectiv cu 12% peste valoarea înregistrată în 2015. De asemenea, o creștere importantă s-a consemnat în ultimele 12 luni la pieptul de porc, unde prețul de tranzacționare s-a majorat cu 40%. De asemenea,CItește mai departe
Centru zonal de pregătire și antrenament pentru pompieri
Peste 3.500 de pompieri salvatori își vor îmbunătăți și testa, anual, tehnicile utilizate în misiuni, în cele 9 centre de pregătire și antrenament operaționalizate la nivel național. Unul dintre centre se află în județul Hunedoara și a fost deschis chiar de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel ing. Daniel Dragne. Centrul zonal de pregătire și antrenament destinat pompierilor hunedoreni are toate facilitățile pentru parcurgerea optimă a etapelor teoretice și practice specifice misiunilor de stingere a incendiilor. Prin intermediul centrelor de pregătire existente în șapte județele dinCItește mai departe
Legea pensiilor militare nu va fi modificată
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, luni, în cadrul unui eveniment prilejuit de Ziua Jandarmeriei, că nu există nicio intenție de modificare a legii pensiilor militare. De asemenea, ea a spus că nu va susține niciodată inițiative care să reducă drepturile oamenilor din sistem, potrivit Agerpres. „La nivelul conducerii ministerului nu există nicio intenție de modificare a legii pensiilor militare și îmi doresc să rămâneți în sistem până când vă veți îndeplini condițiile de pensionare, pentru a împărtăși din experiența dumneavoastră și colegilor mai tineri. (…) Niciodată nu voi susțineCItește mai departe
”Arc peste timp” la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara organizează marți, 4 aprilie 2017, vernisajul expoziției „Muzeul din Deva – Arc peste timp”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu și va avea loc în Palatul Magna Curia începând cu ora 11.00. Expoziția, care prezintă în 30 de panouri cele mai importante momente din istoria de mai mult de un secol a instituției devene, a fost gândită de dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, împreună cu dr. Alexandru NicolaescuCItește mai departe
Pași înainte în procesul de incluziune a romilor la nivel local în municipiul Vulcan
La Vulcan, în avanpremieră la Ziua Internațională a Romilor, s-a desfășurat astăzi un inedit workshop cu tema ”Incluziunea romilor la nivel local”. Întâlnirea de la Vulcan, în cadrul căreia reprezentantul romilor Jean Gorăcel, facilitator în cadrul Programului Romact, viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, dar și mai mulți reprezentați ai administrației publice lcoale și ai societății civile din municipiul Vulcan au discutat pe această temă importantă, generată de inclusziunea romilor, a constituit și o necesară etapă organizării și implicării concrete a grupurilor de lucru. Reprezentantul romilor Jean Gorăcel, facilitator în cadrul Programului Romact,CItește mai departe
Ce spectacole vedem în aprilie la Teatrul ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani ?
Luna aprilie aduce modificări în ceea ce privește programul spectacolelor la Teatrul Dramatic „Ion D. Sârbu” Petroșani, după cum informează conducerea insituției de cultură din Valea Jiului. ”Venim în întâmpinarea elevilor și preșcolarilor cu spectacole în cursul săptămânii. Cu toate acestea nu schimbăm programul bine cunoscut de la sfârșitul săptămânii”, se arată într-un comunicat al teatrului. Iată programul spectacolelor din acestă lună: Marți 04.04.2017 Ora: 17:00 – spectacolul„Și miniștrii calcă strâmb” Miercuri 05.04.2017 Ora: 11:00 – spectacolul„Muzicanții din Bremen” Joi 06.04.2017 Ora: 11:00 – spectacolul „Cei trei purceluși” Sâmbătă 08.04.2017CItește mai departe
Proiectul Rotary Club Valea Jiului, ”Ștafeta succesului” prezentat tinerilor din Uricani
Proiectul ”Ștafeta Succesului”, derulat de Clubul Rotary Petroșani-Valea Jiului a ajuns astăzi și la Uricani. O echipă a clubului Rotary formată din Violeta Mojoatcă (on de afaceri), Emil Părău (on de afaceri), Constantin Dicu (om de afaceri-președintele Clubului Rotary Valea Jiului), Bogdan Bădău (profesor) și Felicia Gabriela Portase (specialist PR) sunt cei care le-au vorbit tinerilor din clasele de liceu ale Liceului Tehnologic ”Retezat” despre acest proiect, dar și despre exemplul succesului lor profesional. ”Astăzi a fost rândul elevilor de la Liceul Tehnologic Retezat din Uricani, să se întâlnească cuCItește mai departe
INSEMEX, pe podiumul laureaților din inventica românească, la Salonul ”ProInvent 2017”
Primăvara aduce noi confirmări pentru activitatea de cercetare desfășurată în cadrul INCD INSEMEX Petroșani. În paralele cu rezultatele excelente obținute la Salonul Internațional de Inventică de la Geneva, vin și rezultatele la fel de bune înregistrate la cel mai important salon de inventică din Transilvania, ”ProInvent 2017”. Desfășurat la Cluj Napoca, în perioada 22-24 martie 2017, la Cluj- Napoca,și devenit deja o tradiție în viața științifică românească, salonul este organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, sub egida Ministerului Educației Naționale, Ministerului Cercetării și Inovării și Academiei de Științe Tehnice din România, FilialaCItește mai departe
Au scăpat de controlul judiciar
Cei doi tineri urmăriți ca în filmele de acțiune nu mai au nici un drept restricționat. Vor fi cercetați în continuare pentru contrabandă cu țigări. Polițiștii rutieri din Petroșani aveau să facă o captură de țigări de contrabandă cu o valoare de peste 30 de mii de lei, dar pentru a-i prinde pe suspecți a fost nevoie să-i urmărească până într-o localitate învecinată. Totul se întâmpla la finele anului trecut după un control de rutină în trafic. Polițiștii l-au oprit pe suspectul de contrabandă pe centura localității Petroșani și laCItește mai departe
Pronunțare în litigiul dintre Primăria Petroșani și Romsilva
Instanța de la Curtea de Apel Alba urmează să se pronunțe în litigiul dintre Primăria Petroșani și Romsilva în cazul scoaterii din fondul forestier a celor 46 de hectare de teren. Pronunțarea în dosar va avea loc săptămâna viitoare, însă până atunci părțile pot depune concluziile scrise. Procesul dintre cele două părți a debutat în anul 2012 la Curtea de Apel Alba Iulia. La judecarea cauzei pe fond, după șase înfățișări, instanța a dat câștig de cauză municipalității de la Petroșani. În 30 septembrie 2013, litigiul a ajuns la ÎnaltaCItește mai departe
Istoria antică, la doi pași
“Istoria antică este încă foarte aproape de noi. Vă prezentăm o sugestie pentru un traseu tematic daco-roman”. Așa încearcă să promoveze Ministerul Turismului zonele dacice din județul Hunedoara. Cei de la ministerul de resort arată de unde a plecat ideea promovării zonelor dacice din județul Hunedoara. “Cand am palnificat participarea la Intrunirea Moto de la Nadrag 2012, am zis ca este pacat sa batem atata drum din Bucuresti, fara sa nu faceam din aceasta iesire un motiv de a vedea cea are mai frumos de oferit aceasta zona. Asa caCItește mai departe
Situația deponeurilor de gunoi din județul Hunedoara dezbătută în ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență
În contextul existenței unei stări potențial generatoare de situații de urgență creată de modul de gestionare a deșeurilor pe teritoriul județului Hunedoara cu impact asupra sănătății populației și poluării mediului, astăzi, la sediul Instituției Prefectului Județului Hunedoara s-a întrunit, în regim de urgență, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Membrii Comitetului au luat act de situația existentă la nivelul județului Hunedoara și au decis, în unanimitate, luarea măsurilor legale ce se impun pentru remedierea în cel mai scurt timp a situației create. Consiliul Județean va informa săptămânal prefectul județului, înCItește mai departe
Apa Prod anunță, pentru marți, 4 aprilie sistări de apă la HUNEDOARA și BRAD
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 04.04.2017 INTERVAL ORAR: 08:00 – 17:00 STRĂZI AFECTATE: MICRO 5, B-dul Traian, Zambilelor, Eroilor, B-dulDacia,Buituri. MOTIVUL: Eliminare pierdere apa b-dul Traian intersectie cu str.Buituri. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 05.04.2017 INTERVAL ORAR: 08:00-15:00 STRĂZI AFECTATE: str. Libertații de la intersecție cu str. Victoriei pînă la supermarket Penny. Rămîn fara apa blocurile: B18, B19, B20, B21, B22, B23, B24; CX26, CX27, CX28, CX29, CX30, CX31, CX32, CX33, CX34, CX35, CX36 si Brutăria Dandy. MOTIVUL: Reparație conductă rețea deCItește mai departe
Sevil Shaidehh: ”Proiectele pentru PNDL sunt mai mari decât banii din bugetul programului de dezvoltare”
Vicepremierul Sevil Shhaideh a informat, luni, că solicitările depuse de unitățile administrativ-teritoriale pentru Programul Național de Dezvoltare Locală depășesc suma alocată, fiind vorba despre un total de 12.000 de proiecte care vor fi supuse unui proces de prioritizare. „Așteptările noastre — cred că și ale dumneavoastră — au fost depășite, după cum bine știți. În perioada 17 februarie — 17 martie, s-au depus solicitări cu privire la intrarea în Programul Național de Dezvoltare Locală. Într-adevăr, cel mai popular program. Accesul în program — cel mai facil. Deci, nu cred căCItește mai departe
CEH prelungește înscrierile pentru locurile de muncă vacante la mina Vulcan
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara SA informează că pentru cele 100 de posturi vacante de muncitor subteran de la Sucursala Exploatarea Minieră Vulcan, s-au înscris 134 de candidați, după cum urmează: – activitate minieră – 44 locuri disponibile – 25 de candidați înscriși la concurs; – activitate electromecanică: lăcătuş 36 locuri disponibile – 55 de candidați înscriși la concurs; electrician 20 locuri disponibile – 52 de candidați înscriși la concurs. Având în vedere faptul că pentru activitatea minieră numărul de locuri este mai mare decât numărul de candidaţi înscrişi, termenul deCItește mai departe
Cercetătorii INSEMEX, parte din echipa inventatorilor premiați la Salonul de Inventică de la Geneva
Cel de al 45-lea Salon Internațional de Invenții de la Geneva (Elveția), a avut loc în perioada 29 martie-2 aprilie 2017. Acesta este considerat drept cel mai prestigios eveniment la nivel mondial în domeniul inventicii. Invențiile românești prezentate la Salonul de la Geneva – Elveția au fost premiate de către membrii Juriului Internațional cu 34 de medalii de aur și 8 medalii de argint, cărora li s-au adăugat și 10 distincții speciale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Cercetării și Inovării (MCI). În standul României realizat sub egidaCItește mai departe
Hoț prins de polițiști în Sibiu
Un condamnat din Hunedoara a ajuns după gratii după ce a fost prins de polițiștii din județul Sibiu. Hunedoreanul încercase să-și piardă urma imediat după ce a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru furt calificat. ”S-a reușit identificarea și prinderea unui localnic în vârstă de 30 de ani, pe numele căruia Judecătoria Deva a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 3 ani și 11 luni ca urmare a săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă comisă pe raza județului Hunedoara”,CItește mai departe
