Elevii şi preşcolarii se vor întoarce de luni la cursuri
Elevii şi preşcolarii se vor întoarce luni la cursuri după o vacanţă de trei săptămâni, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Următoarea vacanţă, cea intersemestrială, este programată între 3 – 11 februarie 2018.
Vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 31 martie – 10 aprilie 2018 şi vacanţa de vară – în perioada 16 iunie – 9 septembrie 2018.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a – pe 8 iunie 2018.
Programul naţional ‘Şcoala altfel’ are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, pe baza unei planificări, la decizia şcolilor.
Desfăşurarea programului ‘Şcoala altfel’ nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale.
Evaluările naţionale la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 7 – 24 mai.
[slideshow_deploy id=’24093′]
Știri asemănătoare
Educaţie, sprijin şi şanse reale pentru elevii de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila
„ŞCOALA NOASTRĂ, FAMILIA NOASTRĂ!” – Un proiect care apropie elevii de şcoală La Colegiul TehnicCItește mai departe
Concursul Județean de Caligrafie „Condeiul Magic” și-a desemnat câștigătorii
Sala de Lectură a Bibliotecii județene „Ovi Densușianu” din Deva a găzduit miercuri, 6 maiCItește mai departe
Lucian Blaga omagiat la Biblioteca Municipală ,,Valeriu Butulescu” Petroșani
Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani marchează 65 de ani de la moartea lui Lucian BlagaCItește mai departe
Parteneriat educațional solid între Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani și SC Tricotex Creation SRL: oportunități reale pentru elevii din domeniul textile și mecanic
Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani continuă să dezvolte colaborări valoroase cu mediul economic local, consolidându-șiCItește mai departe
Punți de legătură peste Atlantic între Universitatea din Petroșani și două universități din Chile
Contactele stabilite de Universitatea din Petroșani în cadrul participărilor la cele mai importante târguri educaționaleCItește mai departe
„Octavian Paler – un secol de polemici și sensuri”, activitate cultural-educațională organizată la Deva de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 21CItește mai departe
Universitatea din Petroșani oferă condiții de studiu și cazare excelente pentru studenți, dar și oportunități de dezvoltare academică în Europa
Au mai rămas puține săptămâni până la startul oficial al înscrierilor pentru admiterea în noulCItește mai departe
Investiții în educație la Școala gimnazială din Pui, în cadrul unui proiect european privind reducerea abandonului școlar
La Școala Gimnazială Pui se implementează, în prezent, proiectul intitulat ”Prevenirea abandonului școlar și reducereaCItește mai departe
În Anul cultural „Constantin Brâncuși”, ANCERM Huneodara realizează Antologia „Suflet din sufletul Neamului nostru”
O nouă și deosebită inițiativă a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” oferă tinerilorCItește mai departe
Sărbătoare și Sustenabilitate la Castel: Concursul „Tradiții și Obiceiuri de Paște într-o Românie ECO” a cucerit Țara Hațegului
Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai, la răscruce de drumuri și în loculCItește mai departe
„Amfiteatrul literar” a adus în Valea Jiului zeci de oameni de cultură și artă la prima ediție a taberei internaționale de creație literară sub egida revistei conduse de Mirela Cocheci
Prima ediție a Taberei de Creație „Amfiteatrul literar”, eveniment organizat de poeta și publicista MirelaCItește mai departe
„Summitul Muzical European” la Deva: Un concert de excepție dedicat Zilei Europei
Primăria Municipiului Deva, Consiliul Local Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” invită publicul vineri, 8CItește mai departe
Festival Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră: Deva celebrează sportul, copiii și excelența
Miercuri 6 mai 2026, municipiul Deva devine gazda unui eveniment de referință dedicat copiilor șiCItește mai departe
Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara
Sala de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara a devenit joi, 30 aprilie 2026 punctul deCItește mai departe
„EnviroMinning”, conferință internațională organizată de Universitatea din Petroșani și Universitarea din Bologna
Se fac ultimele pregătiri, în aceste zile, pentru desfășurarea celei de-a doua conferințe internaționale virtualeCItește mai departe
Trupa Holograf revine la Deva, pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean”
Trupa Holograf revine la Deva cu un concert special, intitulat „Am rămas doar noi”, ceCItește mai departe
„Mirabilia Mundi”, vernisaj eveniment la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva
Consiliul Județean Hunedoara prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cuCItește mai departe
Premiu pentru Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani în Bulgaria
Festivalul Internațional de Monodramă „Solo Act” din Gabrovo (Bulgaria), ajuns la ediția a 10-a, aCItește mai departe
Cerul s-a unit cu pământul în Poiana Muierii: Sfințirea bisericii de lemn „Sfântul Ilie” din Munții Șureanu
Există locuri unde cerul pare mai aproape, iar duminică, 26 aprilie 2026, Poiana Muierii aCItește mai departe
Zestrea care ne obligă – o lecție de identitate la Deva
Între 19 și 24 aprilie 2026, la Deva, expoziția „Moștenire de suflet – Tradiții careCItește mai departe
