Primarul Lupeniului a aflat din ”audiența stradală” de astăzi, ce-și mai doresc cetățenii

La Lupeni s-a lucrat intens și astăzi în derularea proiectului de investiții pentru modernizarea străzilor și trotuarelor din localitate. Drumarii au acționat în zona cartierului Bărbăteni, iar lucrările au fost atent supravegheate și de către primarul Lucian Resmeriță.

Prezent în oraș, în special în zona în care se derulează aceste investiții publice, primarul Lucian Resmeriță și-a dorit nu doar să vadă personal cum sunt efectuate lucrările de turnare a covorului asfaltic și cele de curățenie, ci și să ia, în mod direct, ”pulsul” locuitorilor din municipiul Lupeni în legătură cu lucrările care se execută în prezent de către administrația locală, cu cele care deja au fost realizate, dar mai ales să afle direct de la cetățeni care sunt așteptările lor pentru viitor de la aleșii urbei și de la administrația publică locală.

”Am avut parte astăzi nu doar de o zi superbă de primăvară, care ne permite continuarea lucrărilor de înfrumusețare a municipiului nostru, dar am avut parte de o frumoasă și utilă întâlnire cu cetățenii orașului nostru, de la care am vrut să aflu ce își doresc pentru municipiul nostru și cum apreciază lucrurile pe care am reușit deja să le facem. Am constatat cu mare bucurie că oamenii din Lupeni, în marea lor majoritate, apreciază munca noastră de până acum și urmăresc cu atenție ceea ce vrem să facem. Le mulțumesc tuturor celor care, la întâlnirea de astăzi, ne-au făcut observații și propuneri de care vom ține cont în activitatea noastră”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Acesta apreciază că, având de partea sa susținerea locuitorilor de bună credință ai municipiului Lupeni, și-a propus să demareze un nou obiectiv al mandatului să de primar, acela de a transforma municipiul Lupeni într-un oraș curat, frumos și elegant, demn de statutul său de stațiune turistică și de oraș european. ”Pentru a realiza acest lucru, am nevoie de sprijnul și implicarea permanentă a cetățenilor. Trebuie să înțelegem că numai acționând împreună vom reuși să limităm, dacă nu să eliminăm, situațiile în care unii dintre concetățenii noștri nu vor să înțeleagă și să aplice regulile de conviețuire în societate. Nu de puține ori am avut situații în care, imediat după ce am intervenit și am făcut curățenie în anumite zone ale orașului, persoane rău intenționate au continuat să arunce gunoaie, să distrugă mobilierul stradal. Cred că fiecare cetățean de bună credință are datoria de a veghea ca astfel de situații să fie izolate și, pe cât posibil, sancționate”, spune primarul Lucian Resmeriță.

Primarul municipiului Lupeni arată însă că, indiferent de gesturile incalificabile ale unora dintre cetățenii Lupeniului, aprecierile primite de la majoritatea locuitorilor orașului sunt garanția că Lupeniul se află pe un drum bun și din perspectiva activității edilitar-gospodărești întreprinse de autoritățile administrației publice locale.

[slideshow_deploy id=’24093′]



(Următoarea știre) »