sâmbătă, mai 26th, 2018

 

Cum va fi vremea de Rusalii. Prognoza meteo pentru perioada 27-28 mai 2018

Potrivit ANM, vremea de Rusalii 2018 va fi în general frumoasă şi caldă cu temperaturi chiar mai ridicate pentru media acestei perioade. La finalul lunii mai, când este și sărbătoarea de Rusalii 2018, temperaturile vor fi în creștere, după ce, la mijlocul lunii, s-au înregistrat precipitații în toată țara. Duminică, 27 mai Vremea de Rusalii va păstra trendul din prima zi de minivacanță. Va fi cald în vestul țării, cu temperaturi între 27 și 29 grade Celsius. La fel și în sud-vestul țării, unde maximele bat tot spre 29 de grade.În sud,CItește mai departe


Norme mai stricte, de la UE, în materie de asigurări pentru protecţia victimelor accidentelor auto

Pentru a le oferi victimelor accidentelor auto o protecţie mai eficientă şi pentru a îmbunătăţi drepturile deţinătorilor de poliţe de asigurare, Comisia Europeană a propus, joi, consolidarea normelor UE privind asigurările auto, informează un comunicat de presă. Prin propunerea de joi se va asigura faptul că victimele accidentelor auto primesc despăgubirile integrale care li se datorează, chiar şi în cazul în care asigurătorul este insolvabil. Normele revizuite vor prevedea, de asemenea, că persoanele care au un istoric al cererilor de despăgubire într-un alt stat membru al UE sunt tratate înCItește mai departe


Ministerul Energiei: ”Procesul de racordare a localităților la rețeaua de gaze a fost deblocat”

Ministerul Energiei anunță că a fost deblocat procesul de extindere a rețelelor de distribuție de gaze către localitățile unde nu există acest serviciu, se arată într-un comunicat al instituției, remis, vineri, AGERPRES. Mai exact, Guvernul a aprobat recent o ordonanță de urgență care modifică legea achizițiilor publice, astfel încât să fie eliminat un articol care bloca procesul de concesionare a serviciului de distribuție de gaze. Potrivit legislației actuale, dacă doresc racordarea unei localități la sistemul de distribuție al gazelor, autoritățile locale trebuie să solicite acest lucru Ministerului Energiei, care întocmeșteCItește mai departe


Folclorul – vedeta festivalului ”Flori de Munte” de la Vulcan

A opta ediție a Festivalului național de folclor ”Flori de Munte”, organziat la inițiativa și sub directa coordonare a prof. Aurora Istratie, de Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu” din Vulcan, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Primăria municipiului Vulcan, a adunat peste 300 de copii și tineri, care au adus pe scena Cinematografului din Vulcan, pe parcursul unei zile întregi (25 mai 2018) momente de folclor desăvârșit, într-un spectacol apreciat și aplaudat de toți cei prezenți la acest frumos eveniment. Nu mai puțin de 41 de concurenți, soliști sau ansambluri folclorice dinCItește mai departe


Reprezentanții Văii Jiului în Adunarea Eparhială a Episcopiei Devei și Hunedoarei

Marți, 22 mai 2018, la sediul Episcopiei Devei și Hunedoarei din Deva au avut loc lucrările ședinței de constituire a noii Adunări Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei, pentru legislatura 2018-2022, evenment desrulat la inițiativa și cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Gurie. Lucrările organismului eparhial nou ales au debutat prin săvârșirea slujbei de Te Deum, fiind urmate de cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, adresat reprezentanților aleși ai clerului și credincioșilor din eparhia hunedoreană. În cadrul acestui for bisericesc format dinCItește mai departe


Doi sportivi excepționali, umăr la umăr pentru o istorie comună, în anul Centenarului

Doi remarcabili sportivi români, uniți de pasiunea pentru înot și de dragostea față de România Unită au pornit vner, 25 ma 2018, într-o cursă inedită intitulată „Umăr la umăr pentru o istorie comună”. Avram Iancu (din Petroșani) și Ion Lazarenco Tiron (din Basarabia) vor înota, îmă la umăr, pe ultimii o sută de kilometri ai râului Prut, pentru a marca astfel împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Cei doi înotători au plonja în Prut de la podul Oancea-Cahul și, potrivit sportivului Avram Iancu, vor înota până înCItește mai departe


Caritas Petroșani, gazda unui workshop-ul cu tema ”Metodologie și intervenție pentru vârstnicii aflați în nevoie”

În cadrul proiectului Centrul pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale în Valea Jiului finanțat de Fundația Renovabis din Germania și cofinanțat prin parteneriatele Organizației Caritas Alba Iulia cu Consiliul Local Petrila, respectiv Consiliul Local Petroșani, s-a desfășurat la Centrul de Consiiere și Sprijin Sf Varvara Petroșani, workshop-ul cu tema Metodologie și intervenție pentru vârstnicii aflați în nevoie, spațiu unde s-au întâlnit stakeholderi locali atât din administrațiile publice locale din Petroșani și Petrila, reprezentanții CIAS Petrila, Spitalul de Urgență Petroșani dar și din serviciile private de îngrijire a vârstnicului, centre rezidențiale sau de prevențieCItește mai departe


Militarul vulcănean Mușat descoperit de ministrul Intotero la Varșovia

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero a făcut parte din delegația guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă, care a avut întâlniri bilaterale în premieră cu Guvernul Poloniei. Dincolo de programul oficial al delegației guvernamental ministrul pentru Românii de Pretutindeni a avut o serie de întâlniri cu militarii români din trupele NATO detașați în bazele militare din Polonia, dar și cu reprezentanți ai elitei din comunitatea românească din Polonia. ”La Varșovia, am avut onoarea de a fi în preajma militarilor români care cu demnitate servesc patria. De asemenea, amCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 26 MAI, SISTĂRI DE APĂ LA CHIȘCADAGA

Se sistează furnizarea apei potabile în:  LOCALITATEA: DATA: 26.05.2018 INTERVAL ORAR: 12:15 – 18:00. MOTIVUL: Remediere avarie branșament apă la nr. 102 pe strada Biserici. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’18375′]


Ultimul clopoțel pentru elevii claselor a XII -a de la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși din Petrila

Pentru absolvenții Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila, vineri, 25 mai 2018, a fost o zi de sărbătoare. Această zi a reprezentat sfârșitul unui ciclu din viața lor, o zi în care i-au avut alături pe profesorii și diriginții lor, de asemenea, pe părinții lor și autoritățile locale. Pentru majoritatea dintre noi, cei mai frumoşi ani din viaţă au fost cei din liceu. Prietenii noi, complicitate la bune şi la rele, proiecte comune, “burta pe carte” pentru ridicarea notelor proaste, copiatul la ore, chiulitul în gaşcă, simpatii sau antipatii pentruCItește mai departe


Şi-a ucis soția şi apoi s-a sinucis?

Şoferul decedat în accidentul de lângă Brad s-ar fi sinucis după ce a comis o crimă. Bărbatul şi-ar fi ucis soția înainte de a intra în plin într-un tir. Cazul este instrumentat de procurorii din Arad. Femeia ar fi fost înjunghiată în inimă. Reamintim că un şofer a murit pe loc după ce autoturismul său s-a tamponat frontal cu un camion. Impactul a fost atât de violent încât victima a fost aruncată din maşină. Accidentul a avut loc în jurul orei 10.55, în localitatea Târnava de Criş.” La fața locului echipajeleCItește mai departe


Cetățean moldovean implicat într-un accident pe A1

Bărbatul a murit pe loc după ce dubița pe care o conducea s-ar fi răsturnat. Accidentul a avut loc în jurul orei 5.50, pe autostrada A1, pe sensul de mers Sebeș – Deva. Potrivit medicului Călin Dumitrescu şoferul de 32 ani, cetățean strain  (moldovean ), a fost aruncat din mașină. Prezenta multiple traumatisme severe atât la nivelul capului cat şi toracelui, leziuni incompatibile cu viața a mai spus purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara. [slideshow_deploy id=’24093′]