Plan de măsuri pentru combaterea pestei porcine în județul Hunedoara

Centrul Local de Combatere a Bolilor (C.L.C.B.) s-a reunit în data de 9 august 2018, în ședință la sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara. Ședința a fost convocată de subprefectul județului Hunedoara, Dorel Ovidiu Bretean.

Cu acest prilej, autoritățile județene competente în materie au stabilit ”Planul de măsuri pentru prevenirea introducerii pestei porcine africane în efectivele de animale de pe teritoriul judeţului Hunedoara”.

În principal, planul priveşte:

  • întărirea măsurilor de informare, conştientizare şi protecţie a populaţiei,
  • implicarea autorităţilor şi a organismelor de specialitate în acţiuni de prevenire,
  • instruirea medicilor de la societăţile comerciale specializate în creșterea și comercializarea de porcine,
  • informarea autorităţilor publice locale privind măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea acestei boli,
  • intensificarea măsurilor în scopul respectării stricte a igienei în spaţiile în care se comercializează şi se consumă carne de porc.

De asemenea, C.L.C.B. a aprobat următoarele măsuri suplimentare:

  1. se suspendă pe o perioadă nedeterminată organizarea târgurilor de animale de pe raza judeţului Hunedoara;
  2. se va monitoriza desfăşurarea târgurilor neautorizate pentru combaterea comerţului ilegal cu animale vii, în mod special porcine;
  3. se vor monitoriza permanent toate intrările în judeţul Hunedoara.
  4. se vor identifica în cadrul fiecărei Unităţi Locale de Sprijin (U.L.S.) din localităţile judeţului, suprafeţe de teren propuse aprobării C.L.C.B. Hunedoara pentru ecarisarea alternativă, conform normelor legale în vigoare.
  5. se va organiza o întâlnire cu gestionarii fondurilor de vânatoare pentru prezentarea Planului de măsuri pentru prevenirea introducerii pestei porcine africane în efectivele de animale de pe teritoriul judeţului Hunedoara.
  6. se vor organiza întâlniri cu reprezentanţii U.A.-T arondate celor 6 zone (Deva, Brad, Orăştie, Hunedoara, Haţeg, Valea Jiului) unde sunt organizate Circumscripții Sanitar Veterinare (C.S.V.).

C.L.C.B. a stabilit, de asemenea, ca D.S.V.S.A. să disemineze tuturor administraţiilor publice locale din judeţ recomandări pentru informarea proprietarilor de animale în ceea ce priveşte prevenirea, apariţia şi combaterea pestei porcine africane. Recomandările vor fi afişate în locuri publice din localităţi şi vor fi transmise proprietarilor de exploataţii şi proprietarilor individuali.

[slideshow_deploy id=’57197′]