Noua lege a pensiilor: Pensia minimă se va acorda diferențiat, raportată la salariul minim brut și la anii de cotizație ai solicitantului

Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, aflată momentan la stadiul de proiect în dezbatere, întregul mecanism de acordare a pensiilor minime (indemnizațiile sociale pentru pensionari) se va schimba. Legiuitorul a propus ca pensia minimă să se acorde diferențiat, din 2021, raportat la salariul minim brut și la anii de cotizație ai solicitantului. Cei care se vor pensiona, din 2021, cu mai puțin de 15 ani de cotizație, vor primi însă o indemnizație socială.

Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost lansat în dezbatere publică de curând dar, pentru a se aplica, inițiativa legislativă trebuie aprobată de Guvern și apoi de Parlament. Chiar dacă va ajunge în Monitorul Oficial anul acesta ori anul viitor, ea se noua lege a pensiilor se va aplica abia de la 1 septembrie 2021. Prin urmare, și prevederile sale referitoare la pensia minimă se vor aplica tot de atunci, dacă nu au loc amânări sau modificări între timp.

În prezent, lucrurile stau în felul următor: pensia minimă garantată are un cuantum fix — este 640 de lei, de la 1 iulie 2018 — și se acordă automat celor care ar primi, pe lege, mai puțin decât acest cuantum.

Cei care au lucrat la acest proiect de lege au regândit total chestiunea pensiei minime. În primul rând, se propune eliminarea unui cuantum minim fix și înlocuirea sa cu un cuantum variabil, care se va situa între un minim și un maxim stabilit prin lege, astfel încât nu toți pensionarii să primească aceeași sumă de bani, ci o sumă care să reflecte cât și cum au cotizat. Așa cum se anunțase deja cu mult înaintea publicării în dezbatere a acestui proiect, pensia minimă se va acorda diferențiat.

„Pensia minimă reprezintă un prag minim al cuantumului pensiei şi se stabilește în procente, minim și maxim, din salariul minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de stagiul de cotizare realizat, astfel: procentul minim este de 45%, aferent stagiului minim de cotizare, la care se adaugă câte 1% pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste 15 ani, fără a depăși procentul maxim de 75%”, scrie în proiectul de lege.

Mai simplu, pensia minimă va fi determinată astfel:

  • nu va putea fi mai mică de 45% din salariul minim brut (care, în 2018, este de 1.900 de lei), adică 855 de lei;
  • maximul va fi de 75% din salariul minim brut și, dacă ne raportăm la valoarea sa actuală, asta va însemna 1.425 de lei;
  • se va stabili prin adăugarea la minimul de mai sus a câte 1% pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste 15 ani, dar niciodată nu se va sări peste maximul de mai sus.

Dacă mergem pe ideea că, până în 2021, salariul minim nu va mai crește deloc și va rămâne tot la nivelul de 1.900 de lei, atunci, din toamna lui 2021, pensia minimă garantată va ajunge până la 855 de lei, maximum 1.425 de lei — pentru cei cu mai mult de 15 ani de cotizare.

Cei care au cotizat mai puțin de 15 ani vor primi o indemnizație specială

Problema este că nu toți cei cu pensii mici vor avea dreptul la această pensie minimă, calculată așa cum am explicat mai sus.

„De la data intrării în vigoare a legii (1 septembrie 2021 – n.red.), pentru pensionarii cu vechime în muncă cuprinsă între 10-15 ani, cuantumul pensiei minime reprezintă 40% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime mai mare de 10 ani se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. Calitatea de pensionar se dobândește de persoanele care dovedesc stagiul minim de cotizare de 15 ani. Începând cu data intrării în vigoare a legii, persoanele care nu îndeplinesc condiția de stagiu minim de cotizare de 15 ani vor primi o indemnizație socială și fac obiectul unei alte legi. Proiectul de lege reglementează dreptul de opțiune între cuantumul pensiei determinat în funcție de contributivitate și indemnizația socială. Pensionarii care au stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, pot opta între pensie și indemnizația socială, cu 3 luni înainte de intrarea în vigoare a legii”, se spune în nota de fundamentare din spatele acestui proiect.

Se subliniază, astfel, faptul că, de la 1 septembrie 2021, cei care se vor pensiona fără 15 ani de cotizare nu vor primi o pensie, ci o indemnizație socială, dar care nu face obiectul acestui proiect și despre care, la acest moment, nu știm nimic. În schimb, se înțelege că cei care au deja pensiile în plată, la data intrării în vigoare a noii legi, vor avea posibilitatea (limitată în timp — trei luni) pentru a opta între pensia minimă și acea indemnizație socială despre care nu știm deocamdată nimic.

avocatnet.ro