Autoritățile din Valea Jiului se unesc pentru a promova oportunitățile pentru investiții ale Văii Jiului la un târg de profil din Germania

Autoritățile locale din Vulcan, Petroșani, Lupeni, Petrila, Uricani și Aninoasa au semnat un contract de asociere, în vederea participării comune la evenimentul  ”ExpoReal 2018”, unul dintre cele mai importante târguri de Investiții și Proiecte Imobiliare, care va avea loc în luna octombrie, la Munchen, în Germania.

Lider de proiect este UAT Petrila, prin Vasile Jurca – primar, dar acestei inițiative i-au subscris și celelalte administrații publice locale. Potrivit primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, scopul asocierii este acela de a da un plus de consistență prezenței Văii Jiului în cadrul standului alocat României la Târgul Internațional pentru Investiții și Proiecte Imobiliare ”Expo Real 2018” și implicit șansa de a reuși atragerea unor investitori strategici, care vor fi prezenți de asemenea la târgul de la Munchen, în Valea Jiului.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi apreciază că, prin participarea autorităților din Valea Jiului la acest eveniment la care participă cei mai importanți investitori din regiunea Uniunii Europene este o șansă și pentru Valea Jiului de a-și putea promova potențialul de dezvoltare a unor investiții în această regiune. ”În primul rând avem șansa de a fi prezenți la acest târg în care sunt prezentate ultimele tendințe la nivel european în ceea ce privește piața imobiliară, investițională și financiară. Apoi, avem șansa de a putea prezenta, la standul României, elementele pe care le considerăm drept atuuri pentru posibilii investitori interesați să dezvolte afaceri în zona noastră, vorbim aici de terenuri disponibile, clădiri, forță de muncă, facilități pe care le putem acorda investitorilor etc.”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

La rândul său, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile arată că Expo Real 2018 este cea mai mare expoziție europeană B2B pentru proprietăți comerciale, proiecte de dezvoltare de investiții la nivel internațional, evenimentul organizat în Germania de 21 de ani bucurându-se de interesul a peste 2000 de expozanți din 35 de țări și de atenția unui număr de vizitatori estimat de organziatori la peste 41.000 din 75 de țări ale lumii.Toate aceste cifre sunt în măsură să confirme faptul că acest târg de investiții de la Munchen este unic pe piața internațională a investițiilor, iar prezența noastră acolo poate oferi Văii Jiului șansa de a atrage investitori semnificativi care să dezvolte o serie de afaceri generatoare de locuri de muncă în regiunea Văii Jiului”, spune Gheorghe Ile.

În vederea participării la Târgul Internațional pentru Investiții și Proiecte Imobiliare ”Expo Real 2018”, grație asocierii UAT-urilor din Valea Jiului precum și sprijinului oferit de Agenția de Dezvoltare Economică și Socială a județului Hunedoara (ADEH), instituție subordonată Consiliului județean Hunedoara, a fost întocmită o broșură de prezentare a profilului competitiv al localităților din regiunea Văii Jiului. În paginile acestei broșuri sunt prezentate informații relevante cu privire la așezarea strategică a Văii Jiului în zona central-vestică a României, potențialul arealului turistic al zonei dar, ceea ce este și mai important, o hartă cuprinzând în detaliu poziționarea terenurilor disponibile pentru dezvoltarea de investiții majore în toate localitățile Văii Jiului. Astfel, la Petroșani, municipalitatea prezintă terenurile disponibile din zona fostei mine Dîlja, din zona fostei preparații Livezeni dar și platformele de terenuri private disponibile, respectiv Gerom, UPSROM, Golden Market, Ronconstruct Ted Trans etc. Similar, sunt propuse potențialilor investitori zone cu perspective de dezvoltare imediată a unor afaceri precum: platforma recent ecologizată de la fosta Mină Lupeni Sud, terenul ecologizat de la fosta Preparație din Uricani, zona aferentă fostei mine și preparații de la Petrila, zona fostei mine Bărbăteni, zona fostei mine Valea de Brazi și a fostei cariere Câmpu lui Neag din Uricani și altele.

În oferta pe care administrațiile Văii Jiului o vor prezenta la târgul din Germania se face referire și la potențialul de forță de muncă disponibil, dar și la generoasa ofertă de calificare, pregătire profesională și universitară pe care sistemul de învățământ public le poate asigura în plan local. De asemenea, în broșura de prezentare sunt prezentați principalii investitori care au, în prezent, afaceri de peste un milion de euro/anual în regiunea Văii Jiului.

Târgul Internațional pentru Investiții și Proiecte Imobiliare ”Expo Real 2018” va avea oc la Munchen, în perioada 8-10 octombrie 2018.

[slideshow_deploy id=’27028′]