Vecini de calitate – Sclipiri petrilene (1)

Observând că avem destul de mulți concetățeni care sunt foarte cunoscuți la nivel național și chiar internațional, dar necunoscuți sau prea puțin cunoscuți la noi, dorim să îndreptăm acest lucru.

Astfel, am creat proiectul „Vecini de calitate”, un proiect pe termen lung, căci, veți vedea, există foarte mulți petrileni, în diverse domenii de activitate, care au obținut rezultate remarcabile!

Promovarea acestora nu este singurul obiectiv în programul nostru. Ne dorim ca „exemplele de viață” pe care le vom aduce în fața dvs să-i încurajeze și să-i motiveze pe tineri, mai ales, în a-și găsi și urma un vis, un ideal. Să afle totodată care sunt pașii de urmat pentru atingerea acestui ideal.

”Proiectul l-am lansat în cadrul evenimentului nostru „Noaptea bibliotecilor”, la data de 27 octombrie 2018, când a avut loc „episodul pilot”, i-am putea spune, un regal de „Sclipiri petrilene” (cum am subintitulat proiectul nostru), căci am invitat atunci, 13 tineri, elevi ai Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” din Petrila, care au obținut, personal sau pe echipe, locul I la concursuri organizate la nivel național, alături de profesorul coordonator”, Oana Bălănescu – Biblioteca publică a orașului Petrila.

Să-i reamintim pe laureații episodului pilot, la lansarea proiectului „Vecini de calitate”:

  • Burdea Denisa Andrada
  • Dăroni Gherman Carmina Maria
  • Felvinczi Elias
  • Frățilă Angela Maria
  • Iorga Darius Alexandru
  • Iorga Ovidiu
  • Kameniczki Cristian Adrian
  • Luca Andrada
  • Negoiță Adrian Vasile
  • Păun Moise Vlad
  • Rășină Cristian
  • Stănuș David Ilie
  • Ursu Alexandru
  • respectiv, dna prof. Cândea Nicoleta

Acum, în luna noiembrie, în primul episod, vă invităm să-l cunoașteți pe tânărul Pădurean Alexandru Denis, care ne va povesti despre el, pasiunea lui – jocul de popice și cum a reușit să obțină, trei ani la rând, un loc pe podium la Campionatul Național de Popice.

Evenimentul se va desfășura în data de joi, 29 noiembrie, începând cu ora 16:30 la Biblioteca publică a orașului Petrila, aflată în incinta Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt” Petrila.

BIBLIOTECA PUBLICĂ A ORAȘULUI PETRILA – INTRARE LIBERĂ!

[slideshow_deploy id=’13837′]