Elevi și preșcolari din Petroșani și Lupeni, uniți în activitățile pentru Centenar

În anul Centenar al Marii Uniri, elevii Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva” din Petroșani,  au  omagiat, prin diverse activități,  moștenirea lăsată de înaintașii noștri.  Astfel, spre exemplu, în cadrul proiectului ”Ziua Națională a României”, realizat în colaborare cu Grădinița ”Lumea Copiilor” și Școala Gimnazială Nr. 3 din Lupeni, au avut loc o serie de mese rotunde, proiecte educaționale, concursuri de promovare a valorilor tradiționale românești. Prin toate acestea s-a dorit marcarea evenimentelor istorice care au precedat actul Unirii, precum și evidențierea rolului acestora în făurirea României Mari.

Punctulde maxim interes al acestui proiect l-a reprezentat spectacolul desfășurat în data de 22 noiembrie 2018, la Teatrul Dramatic ”I.D Sîrbu” din Petroșani când pe scena teatrului din Petroșani s-au înlănțuit o seamă de momente unice având ca temă desăvârșirea statului național unitar român, spectacol în care pe scenă au urcat și elevi ai școlilor din Petroșani.

”Apreciaz împlicarea elevilor, a preșcolarilor, a cadrelor didactice și a părinților în buna desfășurare a activităților închinate Centenarului și le multumes tuturor celor care au contribuit la realizarea obiectivelor propuse în acest proiect deosebit în care a fost implicat și Colegiul nostru”, a spus Rodica Gabriela Rus, directorul Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva” din Petroșani.