miercuri, decembrie 19th, 2018

 

Familiile semicentenare ale Uricaniului, premiate de primarul Dănuț Buhăescu

Mai multe familii din orașul Uricani care, anul acesta, și-au aniversat ”nunta de aur” au fost invitate, în aceste zile, la sediul Primăriei unde au fost premiate pentru performanța lor de viață și de cuplu, dar și pentru exemplul pe care-l oferă concitadinilor. ”Dragii noștri, vă mărturisesc că este extraordinar faptul că ați reușit ca în 50 de ani de căsătorie să ajungeți să realizați o serie de lucruri minunate împreună și că ați rămas la fel de uniți ca la început. Vă mulțumim că ați răspuns invitației noastre și căCItește mai departe


Angajații lunii noiembrie la Apa Serv Valea Jiului

Proiectul de fidelizare al angajaților, derulat de către Apa Serv Valea Jiului, i-a premiat astăzi pe laureații ediției din luna noiembrie 2018 ai concursului intern ”Angajatul lunii”, o competiție care se derulează cu succes în cadrul operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului. În urma analizei efectuate de conducerea executivă a companiei asupra raportelor de activitate depuse de fiecare salariat, la finalul lunii noiembrie, au fost desemnați un număr de trei câștigători ai titlului de ”Angajatul lunii”. Aceștia sunt: * DUMITRU BLAJ – instalator în cadrul SecțieiCItește mai departe


Precizări privind cotele de impozite locale aplicate la Vulcan în anul 2019

Consiliul local al municipiului Vulcan a aprobat hotărârea privind majorarea unor taxe și impozite locale ce urmează a fi aplicate în anul fiscal 2019. Primăria Vulcan nformează că decizia a fost liată conform legilor fiscale din România, care prevăd că administrațiile publice locale au obligația stabilirii la finalul fiecărui an, a cotelor de impozite și taxe aferente anului fiscal următor. Conform Legii Codului Fiscal sunt stabilite criteriile și normele de calcul al impozitelor pentru clădiri și terenuri. Până acum – se arată într-o informare a Primăriei din Vulcan, administrația publicăCItește mai departe


Program furnizare apa potabilă la Buceș Vulcan

Incepand din data de 19.12.2018 in localitatea Buces Vulcan apa potabila va fi sistata in intervalul orar 20:00- 08:00.  SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’20328′]


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU JOI, 20 DECEMBRIE SISTĂRI DE APĂ LA SIMERIA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Simeria DATA: 20.12.2018. INTERVAL ORAR: 09:00 – 15:00 STRĂZI AFECTATE: Streiului (partial), Orastiei, Soseaua Nationala (5 imobile), C.T. Anghel Salygni; MOTIVUL: Cuplare rețea apă DN 90 mm pe str. Streiului SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 19 DECEMBRIE SISTĂRI DE APĂ LA BRAD

Se sistează   furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA : BRAD DATA: 19.12.2018 INTERVAL ORAR: 09:00-12:00 STRĂZI AFECTATE: Ardealului, Cloşca, Ecaterina Varga, Oituz, SP Florilor,Zarandului. MOTIVUL: Avarie branşament DN250mm pe str. Cloşca SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]


Taxele și impozitele locale nu se modifică în 2019, la Uricani

Primarul orașului Uricani informează că pentru anul 2019, cetățenii din acest oraș nu vor avea taxe și impozite majorate, cuantumul acestora urmând să fie la fel ca și cel aferent anului 2018. În acest sens, la propunerea primarului Dănuț Buhăescu, în ultima ședință a Consiliului local al orașului Uricani, forul legislativ local a adoptat o hotărâre care certifică acest lucru. Decizia stabilește însă o serie de majorări, în special pentru persanele juridice și pentru cei care nu își îngrijesc clădirile aflate în proprietare. Astfel, potrivit hotărârii adoptate de Consiliul localCItește mai departe


Accident mortal pe DN 7, în județul Hunedoara: Un pieton a murit după ce a fost lovit de două mașini

Un accident mortal a avut loc miercuri dimineața pe DN 7 în județul Hunedoara. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN7, pe raza localităţii Ilia, judeţul Hunedoara, a avut loc un accident rutier: un pieton a fost acroşat de către două autoturisme. În urma impactului, pietonul a decedat. ziarulunirea.ro [slideshow_deploy id=’27126′]


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU DOUĂ ZILE, SISTĂRI DE APĂ LA VĂLIOARA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Valioara DATA:de la ora 10:00 din 19.12.2018 pana la ora 10:00 in 20.12.2018 MOTIVUL: : Probleme la sursa de captare SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36590′]


2018 – un nou an de succes pentru cercetătorii de la INCD INSEMEX Petroșani

Activitatea colectvului de cercetători ai INCD-INSEMEX Petroșani a fost și anul acesta, una nu doar extrem de activă, ci și una marcată de succes. Când facem această afrmație, ne bazm desigur atât pe cele 15 medalii de aur, 2 medalii de argint și una de bronz ori pe cele 3 diplome de excelență obținute în cadrul Salonului  Internațional de Invenții și  Inovații ,,TRAIAN  VUIA”, Salonului  Internațional  de  Inventică  „INVENTICA 2018” și Salonul  Internațional  al Cercetării, Inovării și Inventicii, Pro Invent, ci și pe concretizarea unor prețioase parteneriate internaționale încheiate de INSEMEXCItește mai departe


Cum au funcționat în 2018 stațiile de tratare și de epurare a apei din Valea Jiului

Potrivit bilanțului de activitate pentru anul 2018, prezentat de conducerea executivă a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, activitatea de la stațiile de tratare, respectiv de epurare a apei din cadrul Apa Serv au funcționat la parametri stabiliți. Directorul general al ASVJ, Cristian Ionică apreciază că în cursul anului 2018, prin funcționarea corespunzătoare a acestor stații s-a asigurat apă potabilă populatiei din valea Jiului 24 ore pe zi și la parametrii de calitate care s-au încadrat în normele în vigoare, cu toate că au mai existat șiCItește mai departe