Aniversări cu ”Pași în umbre” ale artistului fotograf Francisc Németh

Pentru cel mai titrat artist fotogaf al Văii Jiului, maestrul Francisc Németh, anul 2019 este un an cu importante valențe aniversare.

După cum chiar artistul precizează acest lucru, planetele sistemului solar se aliniază în 2019 consemnând în viața sa 3 cifre rotunde: 75 ani de viaţă, 60 ani de fotografie şi 45 ani dedicaţi pasiunii pentru arta fotografică. Iar pentru ca șirul cestor frumoase coincidențe să se închidă perfect, Francisc Németh a decis ca prima expoziție personală a acestui an să fie vernisată în orașul în care a venit pe lume: Cluj Napoca.

”Reîntâlnindu-mă virtual, în toamna trecută, după mulţi ani, cu un coleg artist fotograf deosebit din Cluj, dl.ing. Mircea Albu, preşedintele Asociaţiei Art Image,
i-am spus despre intenţia mea. Imediat am primit din partea domniei sale oferta de sprijin în realizarea acestui deziderat Au trecut câteva luni, în care neobosit a făcut tot posibilul să se materializeze această dorinţă a mea. Nu sunt suficiente cuvintele de mulţumire pentru tot ce a făcut pentru mine”
explică Francisc Németh.

Din această colaborare s-a născut expoziția ”Pași în umbră” care va fi vernisată la Cluj pe 3 februarie 2019, unde va putea fi vizitată până pe 20 februarie, urmând ca, mai apoi, această expoziție și fie deschisă și la Vulcan.

La Cluj, vernisajul expozițional va avea loc în foaierul Bibliotecii județene ”Octavian Goga” și se va bucura de prezentarea criticului de artă prof.univ.dr. Doru Găină și a președitelui Companiei de artă Art Image din Cluj, ing. Mircea Albu. În cadrul vernisajului, va susține un moment muzical excepțional, apreciatul artist Nucu Pandrea.

 

[slideshow_deploy id=’36591′]