Angajații lunii Iunie la Apa Serv Valea Jiului

Proiectul de fidelizare al angajaților, derulat de către Apa Serv Valea Jiului, i-a premiat astăzi pe laureații ediției din luna iunie 2019 ai concursului intern ”Angajatul lunii”, o competiție care se derulează cu succes în cadrul operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului.

În urma analizei efectuate de conducerea executivă a companiei asupra rapoartelor de activitate depuse de fiecare salariat, la finalul lunii iunie, au fost desemnați un număr de trei câștigători ai titlului de ”Angajatul lunii”. Aceștia sunt:

  • Stanc Milena – casier în cadrul Centrului de Încasări Uricani
  • Muntean Mărcuţ Doinel – mecanic în cadrul staţiei de tratare a apei Jieţ
  • Ilieş Laura – muncitor necalificat în cadrul secţiei apă – canal Petrila

Conducerea Apa Serv Valea Jiului a supus analizei și activitatea colectivelor de salariați din structura organizatorică a companiei, iar concluzia la care s-a ajuns este că pentru luna iunie 2019, cel mai bun colectiv s-a dovedit a fi cel al Secției de Apă-Canal de la Petrila, condus de Alexandru Benke și format din: Bejinaru Gheorghe, Butnariuc Gheorghiţă, Anca Alexandru, Breazu Dumitru, Neag Ion, Boleac Viorel Vasile, Mihaly Ludovic, Hoţescu Mitică, Buză Gheorghe Dănuţ, Ardelean Corneliu, Jitea Daniela Cristina, Acameniţoaie Nelu, Boca Constantin Adrian, Matei Marius Adolf, Neag Ion.

”Munca pe care o desfășoară fiecare dintre muncitorii noștri care activează în sectorul de exploatare este una greu de descris în cuvinte, dar esențială în buna derulare a activității Apa Serv. În angrenajul operatorului de apă și canalizare din Valea Jiului, fiecare angajat are un rol bine determinat și ne bucurăm de fiecare dată când constatăm că avem salariați conștiincioși, care-și fac datoria cu responsabilitate. Pentru activitatea din luna iunie, conducerea Apa Serv a decis să acorde titlul de angajat al lunii unui casier, unui mecanic și unui muncitor necalificat, tocmai pentru a evidenția faptul că fiecare compartiment din structura organizatorică a ASVJ este unul foarte important și, ceea ce contează poate mai mult, este unul competitiv. Similar, procedăm și în decizia de a evidenția, o dată pe lună, în mod public, activitatea unuia dintre colectivele din structura noastră organizatorică. Pentru activitatea din luna precedentă, am optat pentru colectivul Secției de Apă-Canal de la Petrila. Vreau să-i felicit pe toți colegii noștri, în mod special pe cei care au fost de data aceasta evidențiați, și să-i asigur în același timp că la nivelul conducerii Apa Serv, activitatea fiecărui angajat este cunoscută și apreciată la adevărata sa valoare”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Biroul de presă al Apa Serv Valea Jiului