miercuri, decembrie 11th, 2019

 

Ministerul Fondurilor Europene a găzduit conferința de lansare a proiectului “Strategia pentru tranziția de la cărbune în Valea Jiului” privind perioada 2021-2027

Marți, 10 decembrie 2019, a avut loc la sediul Ministerului Fondurilor Europene reuniunea de lansare a proiectului “Strategia pentru tranziția de la cărbune în Valea Jiului”, un proiect finanțat prin Serviciul de Sprijin pentru Reforme Structurale din cadrul Comisiei Europene (SRSS). Evenimentul a fost prezidat de ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, la care au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, ai ministerelor care fac parte din Comitetului Director și Grupurilor de Lucru pentru Inițiativa Valea Jiului, Institutului de Statistică, autorități publice locale, primari, care sunt și beneficiarii finali ai acesteiCItește mai departe


Invitație la ”Festivalul Crailor” de la Lupeni, festivalul obiceiurilor de iarnă din Valea Jiului

Unul dintre cele mai frumoase, dar și cele mai așteptate, evenimente prilejuite de sărbătorile Crăciunului și Anului Nou în Valea Jiului va avea loc sâmbătă, 14 decembrie 2019, începând cu ora 14,00 în municipiul Lupeni. Este vorba despre ”Festivalul Crailor”, care aduce în atenția locuitorilor Văii Jiului unul dintre obiceiurile care constituie o prețioasă comoară culturală a oamenilor din Valea Jiului, încă din cele mai vechi timpuri. Păstrat cu sfințenie, generație după generație, de momârlanii din satele Văii Jiului, colindul Crailor a devenit, de câțiva ani buni, grație fericitului parteneriat încheiatCItește mai departe


COD GALBEN: VISCOL ȘI ZĂPADĂ ÎN ZONA VĂII JIULUI

În intervalul 12 decembrie, ora 02 – 14 decembrie, ora 10, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge și vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70…80 km/h, astfel încât ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea va scădea semnificativ. Stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În nordul Olteniei și al Munteniei temporar va ploua, iar în intervalul menționat se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp și, izolat, 30 l/mp.


NOUL PREFECT AL JUDEȚULUI DEPUNE JURĂMÂNTUL

Vasilică Potecă va fi instalat în cadrul unei ceremonii transmisă prin sistem videoconferință la care va participa atât premierul Ludovic Orban, cât și ministrul afacerilor interne, Marcel Vela. Evenimentul se va desfășura la sediul Instituției Prefectului astăzi, de la ora 16.15. Vasilică Potecă a fost numit în funcție prin hotărâre în ședința de Guvern din 10 decembrie 2019. Potecă îl înlocuiește astfel pe Fabius Tiberiu Kiszely.


AȘA DA! AȘA NU! / 11.12.2019

AȘA DA! Viorel Sălan, senator PSD de Hunedoara Pentru că… susține neobosit proiectul de lege care va sta la baza trecerii în administrarea Consiliului Județean Hunedoara a tuturor cetăților dacice de pe teritoriul județului Hunedoara, monumente UNESCO. AȘA NU! Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva, fost deputat de Hunedoara Pentru că… din cauza condamnării i se va retrage Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.


CJH va aloca 3,2 milioane de lei pentru finalizarea integrală a DJ 709F din Parâng

Așa cum preciza administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, încă de la debutul lucrărilor de investiții care vizează modernizarea drumului județean 709F din Masivul Parâng, conducerea CJH și-a asumat completarea acestui proiect și pe ceilalți aproape 2 km din acest drum care nu au fost cuprinși în proiectul inițial aflat acum în execuție. În acest scop, la ultima ședință a Consiliului județean Hunedoara a fost aprobată documentația tehnico-economică (faza DALI) și indicatorii tehnico economici pentru modernizarea DJ 709 F, pe tronsonul cuprins între km 10+325 și km 12+600. ”AcestCItește mai departe


Iată, vin colindători… și la Consiliul județean Hunedoara !

E vremea colindelor! Deja de câteva zile bune, pragul Consiliului județean Hunedoara este trecut, zi de zi, de grupuri de colindători veniți din toate colțurile județului, pentru a vesti sărbătorile Crăciunului și Anului Nou și pentru a le transmite urări de bine reprezentanților forului legislativ județean. Primii colindători din acest an care au fost primiți de conducerea Consiliului județean au fost copiii de la Grădinița Regina Maria Deva, mai multe grupe de la Grădinița cu Program Prelungit 6 Deva dar și un grup de copii de la Cimpa-Petrila, coordonat deCItește mai departe


Primarii Văii Jiului i-au cerut ministrului Fondurilor Europene ca noua ”Strategie pentru Valea Jiului” să nu fie doar ”literatură de sertar”

Principalele activități ce urmează a fi derulate în realizarea Strategiei de Dezvoltare Economică și Socială a Văii Jiului au constituit o nouă temă de dezbatere, în cadrul sesiunii de lucru a comitetului constituit la nivelul statului român privind accesarea programului ”Platformei europene pentru asigurarea unei tranziții juste a zonelor miniere”, program finanțat de Uniunea Europeană. Dezbaterile reuniunii pentru lansarea proiectului privind elaborarea Strategiei de Dezvoltare Economică și Socială a Văii Jiului – finanțat de Comisia Europeană, au avut loc marți, 10 decembrie 2019 la București, la sediul Ministerului Fondurilor Europene, în prezentaCItește mai departe


Aviz favorabil în Parlament pentru preluarea cetăților dacice din Munții Orăștiei de către Consiliul județean Hunedoara

Grupul parlamentarilor PSD Hunedoara informează că proiectul de Lege privind regimul juridic al Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri privind protejarea acestora a primit avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Camerei Deputaților. ”Ne exprimăm încrederea că deputaţii din celelalte comisii vor trata cu aceeaşi responsabilitate acest demers şi, în consecinţă, vor da un vot favorabil acestei propuneri legislative. Vorbim de unul dintre proiectele mult așteptate de hunedoreni și una dintre promisiunile parlamentarilor PSD Hunedoara – trecereaCItește mai departe