SCAD AMENZILE de circulație: Ce se întâmplă cu șoferii amendați în perioada 1-8 ianuarie

Începând de ieri, valoarea punctului de amendă revine la 145 lei, după ce Ordonanța de Urgență a Guvernului 1/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial și care prevede, printre altele, și plafonarea punctului de amendă.

Măsura a fost luată de Guvern, după ce, pe 1 ianuarie 2020, punctul de amendă a crescut la 223 lei, ca urmare a majorării salariului minim pe economie la 2.230 lei. Potrivit Codului Rutier (Ordonanța 195/2002 R), valoarea punctului de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie (art. 98, pct. 2).
Ce se întâmplă cu cei amendaţi până acum

IMPORTANT! Șoferii amendați în perioada 1-8 ianuarie 2020, când valoarea punctului de amendă era de 223 de lei, trebuie să achite amenzile la valoarea la care erau în momentul constatării contravenției. Diferența NU se rambursează, pentru cei care au plătit deja amenzile, iar amenzile NU se reduc la noua valoare a punctului (145 lei), pentru cei care nu au achitat încă amenzile.

sursa: dcnews.ro