România, al treilea mare beneficiar de fonduri nerambursabile de la UE pentru protejarea zonelor monoindustriale afectate de Green Deal

România va primi de la Uniunea Europeană 757 milioane de euro sub formă de granturi nerambursabile pentru susținerea zonelor monoindustriale care vor fi afectate de trecerea la o economie nepoluantă, titrează Politico, informație confirmată pentru G4Media.ro de surse europene.

România ar deveni astfel al treilea beneficiar de fonduri nerambursabile din Fondul pentru tranziție echitabilă, un instrument creat de Comisia Europeană pentru a atenua impactul economic și social al Green Deal, politica prin care Comisia von der Leyen vrea să transforme UE până în 2050 într-o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Cel mai mare beneficiar ar fi Polonia (cea mai mare industrie carboniferă din UE  – 2 mld euro), urmată de Germania (mari zone monoindustriale – 877 mil euro) și România, potrivit Politico. De remarcat că banii nu sunt garantați, ci trebuie câștigați pe proiecte clare și viabile adresate zonelor afectate de tranziția la o economie ”verde”.

Mina Petrila

În cazul României, având în vedere existența unor regiuni mono-industriale și carbonifer intensive, sunt necesare fonduri semnificative pentru a susține costurile importante, în special cele sociale, care vor apărarea ca urmare a tranziției către o economie neutră climatic. În Fondul pentru tranziție echitabilă vor fi puse la dispoziția statelor membre 7,5 miliarde de euro, granturi nerambursabile, deci nu credite.

Succesul sau eșecul așa numitului Green Deal propus de comisia von der Leyen sau Pactul Ecologic European depinde de finanțarea lui. Ca să atingă ținta zero emisii de carbon în 2050, Europa își propune să investească în economiile statelor membre circa 1000 de miliarde de euro. Va fi însă nevoie de o perioadă de tranziție, altfel șocul asupra economiilor va fi mult prea mare. În consecință, Comisia Europeană propune un așa numit ”Mecanism pentru o tranziție echitabilă”.

Mecanismul Comisiei, negociat cu Parlamentul European, se bazează pe trei surse financiare care vor fi puse la dispoziția statelor pentru a investi în economiile lor cu scopul de a le face cât mai ”verzi”.

1. Primul pilon îl reprezintă Fondul pentru tranziție echitabilă. În acest fond ar urma să fie puse la dispoziția statelor membre 7, 5 miliarde de euro, granturi nerambursabile.

2. Al doilea pilon pe care se sprijină mecanismul Comisiei este fostul plan Juncker. În fondul european pentru investiții strategice ar urma să fie disponibile circa 35-45 de miliarde de euro. Cu acești bani, statele membre vor cofinanța investiții în energie regenerabilă. Acești bani reprezintă însă credite.

3. Al treilea pilon îl reprezintă creditele de la Banca Europeană de Investiții (BEI) destinate proiectelor care nu au neapărat profitabilitate, dar sunt necesare pentru a crește eficiența energetică (de pildă, anveloparea locuințelor). Acestea ar urma să se ridice la alte 40 – 45 de miliarde de euro.

Este extrem de important însă la ce vor fi folosiți acești bani, dacă vor fi cheltuite milioane de euro pe programe de reconversie profesională, UE nu-și va atinge obiectivele din Grean Deal.