Lucrările din orașul-șantier Uricani, supravegheate de edili, dar și de cetățeni

În orașul Uricani, schimbările sunt profunde, iar lucrările care stau la baza acestora sunt numeroase și considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și numeric. Pentru a se asigura că pe fiecare șantier deschis pe raza localității pe care o conduce, lucrurile evoluează în conformitate cu graficul de execuție și în condițiile de calitate impuse în contractele acestor investiții, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu este prezent, zi de zi, în teren. L-am surprins și noi într-un astfel de tur al șantierelor din Uricani, alături de viceprimarul Corneliu Braia, de consilierul local Gheorghe Clipici și de mai mulți funcționari publici din cadrul Primăriei orașului Uricani.

”Se lucrează intens în orașul Uricani și ne preocupă modul în care evoluează lucrările în fiecare loc în parte. De aceea, zilnic suntem prezenți în teren pentru a evalua situația și pentru a verifica modul în care sunt respectate termenele și condițiile pe care noi le-am impus constructorilor. Ceea ce mă bucură este faptul că alături de noi vin și cetățeni ai orașului Uricani, care asemeni nou, celor din administrație, sunt preocupați de ceea ce facem pentru dezvoltarea localității noastre și care ne semnalează diverse probleme pe care le constată dumnealor. Astăzi ne-am întâlnit cu doamna Pupăză, în orașul vechi, și am avut un util schimb de idei cu privire la modul în care acest important cartier al orașului nostru se schimbă radical, cu fiecare zi ce trece. Le mulțumesc tuturor cetățenilor care ni se alătură în demersul nostru comun de a schimba în bine orașul Uricani și de a îmbunătăți viața oamenilor din comunitatea noastră locală”, ne-a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Dincolo de tot ceea ce înseamnă investiții și lucrări publice, primarul Dănuț Buhăescu este ferm convins că, așa cum afirma unul din fondatorii politicilor social-democrate, cel mai prețios capital al oricărei comunități constă în oamenii acesteia. De aceea, primarul orașului Buhăescu a primit cu mare bucurie onoarea de a fi prezent la un eveniment special marcat de aniversarea a 50 de ani de la întemeierea uneia dintre cele mai respectate familii din orașul Uricani: familia Șandru. ”De fiecare dată când avem ocazia de a-i felicita pe seniorii comunității noastre, simt un sentiment de mândrie și de onoare că sunt contemporan al unor astfel de respectabile familii din comunitatea noastră. La fel m-am simțit și în aceste zile, când am avut onoarea de a-i felicita pe Ion și Ruja Șandru, una din familiile cu care Uricaniul se mândrește. Dumnealor au atins frumoasă performanță a ”nunții de aur” și toți cei care am avut privilegiul de a fi prezenți la sărbătoarea dumnealor, le-am urat viață lungă, sănătate și fericire și implicare la fel de activă în tot ceea ce ține de viața comunității noastre locale”, ne-a mai spus primarul Dănuț Buhăescu.