REGULILE după care se vor ține Boboteaza şi Slujba de Anul Nou. Ce a decis Mitropolia pentru cele două slujbe

IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a trimis tuturor preoţilor din mitropolie o adresă prin care face precizări privind regulile ce trebuie respectate de aceştia.

“Vă binecuvântăm să-i îndemnati pe toţi preotii să-şi cerceteze enoriaşii la casele lor şi să nu refuze împlinirea acestei misiunii sfinţitoare, îngrijindu-se fiecare în parte de organizarea acestor vizite pastorale în conditii de maximă siguranţă.

În scopul alăturării noastre efortului general de oprire a răspândirii bolii, cu maximă responsabilitate recomandăm o serie de măsuri pe care preotii să le aibă în vedere” a scris IPS Laurenţiu către Protopopiatele din Arhiepiscopia Sibiului.

Boboteaza este permisă, dar din uşă

IPS Laurenţiu a tranşat problema disputată zilele trecute dacă să se facă sau nu Boboteaza, o tradiţie de sute de ani la români când preoţii merg din casă în casă şi dau cu aghiasmă. La începutul anului 2021, Mitropolia Ardealului permite Boboteaza, dar cu respectarea următoarelor reguli de către preoţi:

“1. preotul, persoanele ce îl vor însoţi, precum şi credincioşii (cu toţi membri familiei) care îl întâmpină pe preot la casele lor, vor purta permanent masca de protectie şi vor folosi frecvent dezinfectant pentru mâini;

  1. preotul va fi însoţit de o singură persoană – cântăreţul (maxim două);

  2. preotul va binecuvânta cu aghiasmă doar de la intrarea în locuinţă, din pragul casei sau, cel mult, din holul de intrare în casă, fără ca persoanele ce-1 însoţesc să intre;

  3. preotul şi persoanele ce îl vor însoţi vor respecta distanţarea fizică şi vor evita contactul direct cu enoriaşii (îmbrătişări, strângeri de mână etc.), interacţiunea cu credincioşii rezumându-se doar la stropirea cu aghiasmă;

  4. preotul şi persoanele ce îl vor însoţi vor evita să poposească în casele enoriaşilor pentru a consuma din cele oferite, precum şi şederea îndelungată în alte spaţii închise. Cu deplină responsabilitate, fiecare preot va acţiona de la caz la caz, în funcţie de solicitările ctediscioşilor şi circumstanţele din teritoriu.” se arată în adresa emisă astăzi de Mitropolia Ardealului.

Aghiasma Mare fără procesiuni

Săvârşirea slujbei de sfinţire a apei — Aghiasma Mare, în ziua Praznicului Bobotezei din anul 2021 se va face la fiecare biserică parohială, în exteriorul Iăcaşului de cult (în curte, sau la un râu din apropiere acolo unde există această tradiţie), cu respectarea măsurilor de distantare fizică, fără a mai fi organizate procesiuni comune în marile oraşe.

Slujba de Anul Nou se va ţine mai devreme

În contextul stării de alertă în care deplasarea in afara domiciliului este interzisă după ora 23, slujba de binecuvântare a Noului An (care se săvârşea la miezul nopţii trecerii dintre ani) anul acesta va fi săvârşită în toate bisericile în continuarea slujbei Vecerniei cu Litie din seara zilei de joi, 31 decembrie 2020.

ziarulunirea.ro