”Scenariu galben” pentru redeschiderea școlilor din orașul Petrila

 

Potrivit dispozițiilor Ministerelor Educației și Sănătății, în baza ratei de incidență a cazurilor de Covid-19 raportate de Grupul pentru Comunicare Strategică, în orașul Petrila semestrul al II-lea an anului școlar va începe în sistem hibrid, corespunzător scenariul galben. Astfel, toți copiii care merg la grădiniță, dar și toți elevii din clasele I-IV și elevii din anii terminali din învățământul preuniversitar, respectiv din clasele a VIII-a și a XII-a, vor merge fizic la școală. Ceilalți, vor continua activitățile didactice în sistem on-line.

Potrivit primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, măsura este valabilă pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar din localitate, respectiv: Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși”, Școala gimnazială nr. 5, Școala gimnazială ”Ion Desideriu Sîrbu”, Școala gimnazială nr. 3, Școala gimnazială nr. 6, Școala primară nr. 3 Cimpa, Școala primară nr. 4 Jieț și Grădinița cu Program Normal nr.1.

Primarul Vasile Jurca dă asigurări că, din punct de vedere sanitar școlile au fost pregătite corespunzător pentru reluarea activităților didactice la clasă. ”Au fost efectuate la toate unitățile de învățământ activități de curățenie și dezinfecție, iar acest tip de acțiune va fi efectuat constant, la finalul fiecărei săptămâni sau ori de câte ori este nevoie. Există peste tot materiale sanitare și, acolo unde copiii nu au măști de protecție sanitară, acestea vor fi puse la dispoziția acestora cu titlu gratuit”a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.