Regulile privind trotinetele electrice: Vor putea fi folosite doar pe pistele de bicicletă sau pe drumurile din orașe – Proiect de hotărâre al MAI

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus miercuri în dezbatere un proiect de hotărâre prin care se dorește operaționalizarea ordonanței care a introdus aceste reguli și, implicit, aplicarea efectivă a lor, la mai mult de un an de la apariția regulilor privind circulația și dotarea trotinetelor electrice.

Proiectul de hotărâre de la MAI nu face altceva decât să completeze cadrul legislativ privind circulația trotinetelor electrice, prin introducerea regulilor stabilite odată cu apariția OUG 13/2020, în luna februarie a anului trecut, în regulamentul de aplicare a Codului rutier.

ELITAsta înseamnă că, în curând, s-ar putea aplica regulile stabilite, la începutul lui 2020, pentru circulația trotinetelor electrice, respectiv cele din OUG 13/2020. Totodată, vor ajunge să se aplice și amenzile pentru nerespectarea regulilor privind trotinetele electrice.

În esență, așa cum apare în nota lui de fundamentare, prin acest proiect “se reglementează norme de conduită și interdicții pentru conducătorii de trotinete electrice” și “se stabilesc condiții tehnice pentru trotinetele electrice similar celor prevăzute pentru biciclete”.

Printre altele, proiectul stabilește că trotinetele electrice se conduc numai în linie dreaptă pe drumurile publice (urmărind traseul acestora), iar schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea.

Apoi, proiectul stabilește că, atunci când o bicicletă sau trotinetă electrică circulă pe o pistă pentru biciclete, șoferii care se intersectează cu pista, virând spre stânga sau spre dreapta, trebuie să dea prioritate conducătorilor de astfel de vehicule.

Cadrul general pentru circulația trotinetelor electrice, stabilit de OUG 13/2020, prevede că acestea pot fi conduse doar de cei care au cel puțin 14 ani, iar tinerii care nu au împlinit încă 16 ani trebuie să poarte cască de protecție.

Trotinetele electrice vor putea fi folosite doar pe pistele de bicicletă, iar dacă ele nu există, ele vor putea fi folosite doar pe drumurile din orașe, din moment ce Codul rutier stabilește, în prezent, că acestea se pot deplasa “numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h”. Așadar, ele nu pot fi folosite pe trotuare.

Totodată, trotinetele pot fi folosite noaptea doar dacă sunt dotate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente (ochi de pisică).

Mai multe informații despre regulile pe care vor trebui să le respecte cei ce folosesc trotinete electrice pentru deplasare, dar și despre amenzile pe care le riscă dacă încalcă regulile pot fi citite aici.

În plus față de operaționalizarea ordonanței care a introdus regulile circulației trotinetelor electrice, proiectul mai stabilește că pietonii neatenți la traversarea străzii vor fi amendați și că șoferii vor putea afla tot istoricul sancțiunilor rutiere, nu doar numărul punctelor de penalizare.

Sursa: avocatnet.ro