Stațiunea Parâng, gazdă de succes pentru campionii sportului minții la Cupa Parângul Mic

Zeci de tineri iubitori ai sportului minții au urcat, la finalul săptămânii trecute, în stațiunea Parâng din municipiul Petroșani pentru a participa la o competiție șahistă devenită deja una importantă în tabloul național al concursurilor de șah din România.

Ajunsă la ediția a doua, ”Cupa Parângul Mic” la șah, turneul de șah organizat de ACS Noroc Bun Valea Jiului, clubul de șah coordonat de Elvis Alin Apostu a reunit în fața eșichierului de șah montat la cota 1750 din Parâng, sportivi veniți de la cluburile de șah din Petroșani, Petrila, Lonea, Lupeni, Deva, Târgu Jiu, Timișoara și Arad. După o serie de runde decisive în care micii dar pasionații șahiști au luptat de la egal la egal, ierarhia finală a acestui concurs consemnează următoarele rezultate:

Clasamentul general:

  • Locul 1: Stănescu Tudor-Ștefan, Deva
  • Locul 2: Deac Victor, Timișoara
  • Locul 3: Eva Maria-Luiza, Timișoara

Categoria sub 6 ani:

  • Locul 1: Apostu Rareș-Ștefan, Petroșani
  • Locul 2: Schmidt Nicholas Gabriel, Petroșani
  • Locul 3: Kandut Kevin, Petroșani

Categoria sub 8 ani:

  • Locul 1: Neagu Flavius, Petrila
  • Locul 2: Hornariu Mihai, Arad
  • Locul 3 Costinaș Maya-Andreea, Lonea

Categoria sub 10 ani:

  • Locul 1: Mihăescu-Duță Tudor-Mihai, Deva
  • Locul 2: Costinaș David Cristian, Lonea
  • Locul 3: Rădoi David-Emanuel, Petrila

Categoria sub 12 ani:

  • Locul 1: Dinea Darius, Lupeni
  • Locul 2: Pătrașcu Alberth, Timișoara
  • Locul 3: Vitan Dianu, Petroșani

Categoria sub 16 ani:

  • Locul 1: Mihăescu-Duță Vlad-Ștefan, Deva
  • Locul 2: Tiloiu Darius-Lucian, Târgu Jiu
  • Locul 3: Rădoi Maria-Emanuela, Petrila

Câștigătorii au avut parte de diplome, cupe, medalii și diverse premii oferite de organizatori și sponsori, dar și de o tabără sportivă de excepție, timp de două zile, în frumoasa stațiune Parâng din Valea Jiului.

Tuturor, felicitări și mult succes în continuare !

Foto: Manuel Rădoi