Salariul minim ar putea CREȘTE cu 200 de lei, fără ca această majorare să fie impozitată de stat. PROPUNERE din partea Patronatului IMM-urilor

Majorarea cu 200 de lei a salariului minim pe economie pentru 2020, fără impozitarea de stat a acestei sume este susținută de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), astfel toată suma ar putea ajunge în buzunarul salariaților, anunță preşedintele organizaţiei, Florin Jianu.

Preşedintele organizaţiei patronale a IMM-urilor a explicat că propunerea CNIPMMR are acelaşi principiu de taxare precum cazul impozitării salariilor din construcţii.

“Poziţia noastră este o creştere de 200 de lei, dar cu impozitarea de la 2.300 de lei, adică aceşti 200 de lei în plus să nu fie impozitaţi. Pe înţelesul tuturor, formula e să mărim salariul minim cu un cuantum de 100-200 de lei, cel mai probabil 200 de lei, iar nivelul impozitelor şi taxelor să rămână la (nivelul salariului minim brut actual, n.r.) 2.300 de lei. Şi atunci aceşti 200 de lei ajung la oameni, pe deasupra celor 1.386 de lei (salariul minim net actual, n.r.) şi astfel ajungi undeva la 1.600 de lei net în mână”, a explicat Jianu.

Preşedintele CNIPMMR nu a precizat dacă organizaţia patronală susţine o anumită formulă de calcul a salariului minim pentru anul viitor.

Liderul Consiliului Naţional al IMM-urilor a subliniat că în cazul în care majorarea salariului minim cu 200 de lei ar fi realizată cu grila actuală de impozitare pe muncă, angajaţii ar beneficia de o majorare netă de 100 de lei, în timp ce cealaltă sută de lei ar fi încasată de stat.

“Întotdeauna Guvernul are de câştigat când măreşte salariul minim pe economie, pentru că aduce bani suplimentari la Bugetul de Stat. Or, dacă ne dorim să existe o responsabilizare şi o responsabilitate din partea Guvernului, banii trebuie efectiv să ajungă la oameni. Noi înţelegem necesitatea măririi salariului minim pe economie, dar banii trebuie să ajungă în buzunarele oamenilor, nu în buzunarele statului. Statul trebuie să se chibzuiască mai mult, statul trebuie să fie mai responsabil. De altfel, una din propunerile pe care le avem se referă la realizarea unei analize a productivităţii muncii personalului bugetar şi corelarea nivelului salarial din sistemul bugetar cu cel din sectorul privat”, a menţionat Florin Jianu.

Preşedintele organizaţiei patronale a IMM-urilor a explicat că propunerea CNIPMMR are acelaşi principiu de taxare precum cazul impozitării salariilor din construcţii.

“De fapt cum s-a făcut în construcţii. Acolo salariul este 3.000 de lei, dar contribuţiile sunt la nivelul 2.200 de lei, adică la nivelul salariului minim de acum 2 ani de zile, când s-a făcut această mărire. (…) În felul acesta statul oricum va câştiga, s-a văzut în domeniul construcţiilor, că statul a câştigat aproximativ un miliard de euro în plus într-un an de zile, prin mărirea salariului dar lăsând mai mulţi bani angajaţilor”, a precizat Florin Jianu.

Preşedintele CNIPMMR a apreciat că inclusiv cu creşterea de 200 de lei net propusă de organizaţie, nivelul salariului minim respectiv nu acoperă nevoile angajaţilor.

“Credem că salariul minim pe economie, vrem, nu vrem, trebuie să aibă o componentă socială şi o înţelegere extrem de puternică asupra solidarităţii. Noi credem că dacă ne aşezăm la aceeaşi masă vom reuşi împreună să creştem, aşa încât salariul minim să devină competitiv, dar nu trebuie să uităm că suntem într-o perioadă extrem de dificilă, pandemia n-a fost o perioadă uşoară: vin toate scumpirile, şi peste populaţie, dar şi peste întreprinderile mici şi mijlocii. Cu toate acestea, întreprinzătorii sunt responsabili şi au zis că salariul minim pe economie trebuie mărit. Nu considerăm că salariul minim (incluzând creşterea de 200 de lei propusă, n.r.) este un salariu care acoperă nevoile, de altfel dacă ne uităm la coşul minim vedem că nu suntem acolo, dar aceste lucrurile trebuie făcute împreună, sustenabil şi competitiv”, a adăugat Florin Jianu.

“Propunem ca în următorii trei ani de zile să existe două măriri consecutive, până la 3.000 de lei, dar (Guvernul, n.r.) să pună nivelul impozitelor şi taxelor de la 2.300 de lei”, a afirmat Florin Jianu.

Patronatele, sindicatele şi reprezentanţii Guvernului urmează să să întâlnească în aceste zile în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru a discuta mecanismul de majorare a salariului minim pentru anul viitor şi propunerile de majorare a acestuia.

La finalul anului trecut, Guvernul a decis, în contextul problemelor economice provocate de restricţiile impuse în timpul pandemiei, ca salariul minim pentru anul curent să rămână la nivelul celui din anul 2020.

Sursa: economedia.ro