sâmbătă, octombrie 30th, 2021

 

Amplifică certificatele verzi pandemia? Poliția are în lucru peste 300 de DOSARE de vaccinări false

Poliţiştii au în instrumentare 335 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a certificatelor şi adeverinţelor de vaccinare, în care sunt cercetate peste 800 de persoane, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. „Aş vrea să precizez că la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne sunt în instrumentare 335 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a certificatelor şi adeverinţelor de vaccinare, în care sunt cercetate peste 800 de persoane. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedeapsa cu închisoarea”,CItește mai departe


Francezii NU mai vor restricții: Senatul lor refuză să prelungească permisul COVID

Politicienii din Franța vor să reducă restricțiile impuse în pandemie. ”Permisul sanitar” ar putea fi eliminat. Senatul francez, dominat de opoziţia de dreapta, a refuzat joi să prelungească utilizarea permisului sanitar împotriva epidemiei de coronavirus până la 31 iulie 2022, creând o situaţie de impas cu majoritatea preşedintelui Emmanuel Macron, relatează AFP, scrie Agerpres. Senatul a decis cu 158 de voturi împotriva a 106 să nu prelungească permisul sanitar decât până la 28 februarie, revizuind un proiect de lege adoptat de deputaţi pe 21 octombrie. Deputaţii şi senatorii vor încercaCItește mai departe


Doza booster pentru persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson și Moderna: Noi precizări de la CNCAV

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că de la 1 noiembrie doza 3 de la Moderna se va face și în România cu o cantitate înjumătățită de ser. Acesta a explicat că această schimbare se aplică doar persoanelor care au făcut schema completă cu serul de la compania americană. Vor primi o doză booster întreagă de Moderna doar persoanele care au făcut schema de vaccinare cu Pfizer, a mai spus Valeriu Gheorghiță, astăzi, 29 octombrie, într-o conferință de presă susținută la centrul deCItește mai departe


Va crește vârsta de pensionare la femei: Ce spune președintele Casei de Pensii

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, a declarat, la Antena 3, că femeile se vor putea pensiona la vârsta de 63 de ani, nu la 61, cum este în prezent, iar vârsta de pensionare a bărbaților va rămâne aceeași, adică 65 de ani, „Este o tendință în toate statele din Uniunea Europeană a creșterii vârstei de pensionare datorită speranței de viață, care este în continuă creștere. În acest moment, vârsta de pensionare în România este de 65 de ani la bărbați și, în 2033, se ajunge la 63 de aniCItește mai departe


Îți dorești să mergi cu plăcere la job? – Domenii creative în care poți face carier

În contextul pandemic actual, tot mai multe persoane iau foarte în serios reconversia profesională. Alții văd această situație ca o provocare ce îi stimulează să descopere ce îi pasionează cu adevărat și să transforme hobby-urile într-o sursă de venit. Fie că ți-ai pierdut locul de muncă, fie ca îți dorești venituri mai mari sau vrei un job nou care să te împlinească și pe plan personal, reconversia profesională este un pas pe care cei mai mulți dintre oameni nu îl regretă. SOCIAL MEDIA, INSTRUMENTUL PENTRU DEZVOLTARE PROFESIONALĂ Indiferent de circumstanțeleCItește mai departe


Forumul Național al Geoparcurilor consolidează relația dintre teritoriile interesate de recunoașterea UNESCO

Cea de a patra ediție a Forumului Național al Geoparcurilor s-a desfășurat miercuri, 27 octombrie 2021. Pentru al doilea an consecutiv, membrii Forumului s-au întâlnit online. Evenimentul a fost  organizat de Universitatea din București – administratorul Geoparcului Țara Hațegului, primul geoparc românesc cu statut internațional UNESCO, și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. La întâlnire au participat reprezentanți ai Comisiei UNESCO și ai Universității din București, ai mai multor ministere, instituții și organizații cu rol și experiență în dezvoltarea geoparcurilor și conservarea patrimoniului geologic, natural și cultural. PrecedentaCItește mai departe


Sfârșit de octombrie sub semnul misterului la parada de Haloween de la Biblioteca județeană din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat și în acest an, la sfârșit de octombrie, o petrecere de Halloween la care i-am invitat pe toți prietenii bibliotecii. Gazdă le-a fost, ca de fiecare dată, Ioan Sebastian Bara, managerul instituției. ”Ca în fiecare an, am dorit să oferim o atractivă seară de Halloween și, în acest scop, am creat un decor adecvat acestei îndrăgite sărbători care a venit din lumea anglo-saxonă: curtea bibliotecii a fost împodobită cu zeci de bostani, iar programul artistic a reușit să producă atmosferaCItește mai departe