Felicitări din partea colectivului Apa Serv pentru ing. Monica Dregan, la finalul carierei sale profesionale

Nu mai puțin de 40 de ani a petrecut în câmpul muncii, doamna Monica Dregan, un alt om de bază din structura organizatorică a companiei de apă și canalizare din Valea Jiului, pentru care la jumătatea lunii noiembrie 2021 a venit momentul pensionării. În semn de respect și de prețuire a muncii depuse și a rolului său în cadrul bunului mers al activității Apa Serv Valea Jiului, conducerea executivă a companiei a marcat momentul finalului de carieră profesională al doamnei ing. Monica Dregan, așa cum a făcut-o și cu alți seniori care, în ultimii ani, au atins pragul pensionării, printr-o scurtă festivitate care a avut loc la cabinetul directorului general Cristian Ionică.

Acesta i-a transmis Monicăi Dregan mulțumirile sale și ale întregului colectiv al Apa Serv pentru activitatea de aproape 3 decenii a acesteia în cadrul echipei de la ”Ape”. Directorul general al ASVJ i-a înmânat, în semn de recunoștință și o diplomă de mulțumire, dar și un buchet de flori. ”Am dorit astfel  să îi mulțumim doamnei ing. Monica Dregan pentru activitatea depusă și pentru colegialitatea de care a dat dovadă de-a lungul carierei profesionale. Am asigurat-o că activitatea depusă în cei peste 27 de ani în cadrul Apa Serv a fost una pe care o apreciem și cu toții îi dorim, de pe acum, numai bine, iar odată cu pensionarea să înceapă o nouă etapă în viața sa, o etapă în care și acele vise și scopuri pe care, din pricina timpului dedicat activității profesionale, nu le-a putut realiza, să se împlinească de acum înainte. Îi dorim de asemenea, viață lungă, sănătate, fericire, ani îndelungați și frumoși de pensie”, a declarat ing. Cristian Ionică, director general al ASVJ.

Monica Dregan a adunat până la momentul pensionării o activitate profesională bogată, însumând 40 de ani, 10 luni și 16 zile în câmpul muncii. Dintre aceștia, 27 de ani, 8 luni și 5 zile a activat exclusiv în cadrul companiei de apă din Valea Jiului, fiind unul dintre veteranii acesteia, încă din vremea când aceasta era organizată sub forma Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă (RAGCL) Petroșani. Și-a început aici, în 1994, activitatea ca tehnician, lucrând, rând pe rând, în cadrul mai multor servicii tehnice, de la Serviciul Tehnic Producție, Serviciul Control Tehnic, Biroul Cercetare-Proiectare, Serviciul Comercial, Biroul Aprovizionare, fiind practic, acel om priceput și bun la toate, așa cum și-l dorește orice firmă în structura sa. Odată cu completarea studiilor tehnice și obținerea diplomei de inginer, dublate de experiența deja dobândită în cadrul companiei de apă, a primit și o seamă de responsabilități de conducere, de la inginer în cadrul Compartimentului Aprovizionare, până la Șef Birou Aprovizionare, Șef Serviciu Aprovizionare-Achiziții Publice, iar la data de ieșirii la pensie ocupa funcția de Șef al Serviciului Aprovizionare din cadrul ASVJ.

Desigur, pensionarea doamnei ing. Monica Dregan cauzează o importantă pierdere pentru Apa Serv Valea Jiului, dar în același timp aduce și un binemeritat moment de odihnă pentru unul dintre cei mai activi salariați ai Apa Serv Valea Jiului, care intră de pe acum în galeria seniorilor care au pus bazele succesului acestei apreciate companii de utilitate publică.

Mulți și fericiți ani de pensie, viață lună cu sănătate și numai bucurii, doamnei ing. Monica Dregan !