Poveștile lui Ion Creangă depănate artistic și în următorul week-end la teatrul din Petroșani

Pentru finalul acestei săptămâni, echipa Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani propune iubitorilor Thaliei o nouă reîntâlnire cu poveștile lui Ion Creangă.

Astfel, sâmbătă, 20 Noiembrie 2021, ora 18.00, este programată o nouă reprezentație a spectacolul pentru adulți „Soacra cu trei nurori”, a cărui premieră a avut loc săptămâna trecută. Spectacolul pus în scenă de regizorul Dan Mirea, se bucură de o distribuție de excepție din care fac parte actorii: Nicoleta Bolcă, Mihai Sima, Laurențiu Vlad, Viktor Hegedus, Andrada Dobre, Oana Crișan, Simona Codreanu, Nicoleta Niculescu, Izabela Badovics, Dorin Ceagoreanu, Gigi Stoica și Ion Popescu.

„În adaptarea textului si regizoral am încercat să dau o nota de originalitate comicului de situație creat de autor și să ofer șansa spectatorilor de a vedea un spectacol în care adevărul și sinceritatea să ofere răspunsuri pe care atât noi artiștii cât și spectatorii le caută în Teatru. În aceste vremuri în care omenirea este atât de încercată, Teatrul rămâne,”vaccinul” si antidotul sigur al sufletelor noastre”, spune regizorul Dan Mirea despre acest spectacol.

Biletele pentru reprezentația de sâmbătă, 20 Noiembrie 2021, s-au pus în vânzare la agenția teatrală din Petroșani. Prețul unui bilet este de 25 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Atenție! Având în vedere noile măsuri anti-COVID, locurile sunt limitate la 30% din capacitatea sălii și accesul în sală este permis doar celor care dețin certificatul verde. Sunt exceptați de la această obligație copii sub 12 ani. Masca la interior este obligatorie!

Duminică, 21 Noiembrie 2021, de la ora 12.00, cei mici și nu numai sunt invitați să se bucure la teatru de o altă frumoasă poveste semnată de inegalabilul povestitori Ion Creangă. Este vorba despre spectacolul „Capra cu trei iezi” în regia lui Horațiu Ioan Apan. Povestea ne arată ce pățesc copiii care nu-și ascultă părinții… Lupul cel viclean își drege glasul și îi păcălește pe ieduți și intră în casă. Singurul care scapă de „pofta” lupului este iedul cel mic. La praznic, lupul mănâncă pe nerăsuflate, burta îi explodează și ieduții ies de acolo vii și nevătămați. Ei au fost iertați, iar răul pedepsit. Întreaga poveste o puteți vedea duminică, la teatru.

În spectacolul ”Capra cu trei iezi” îi veți regăsi pe actorii teatrului din Valea Jiului: Nicoleta Niculescu, Corina Vișinescu, Simona Codreanu, Oana Crișan, Gheorghe Stoica, Izabela Badovics și Daniel Cergă.

Foto: Klu Photography