Elevii și profesorii de liceu se pot înscrie gratuit în cel mai complex program de #EducatieAltfel

Alegerea facultății este una dintre cele mai mari probleme ale tinerilor din România, de aceea, azi se lansează oficial, la nivel național, noul program FUTURE Student dedicat elevilor și profesorilor de liceu care doresc să se pregătească pentru viitor. Alături de PEPCO România, programul îi ajută pe elevi să își aleagă corect facultatea în funcție de propriile abilități, în timp ce profesorii aprofundează noi metode de predare ce le pot utiliza direct la clasă.

Din cauza deciziilor greșite cu privire la alegerea facultății, majoritatea tinerilor abandonează facultatea încă din primul an de studiu, cu o rată de abandon de aproape 9,6%, conform rapoartelor oficiale despre starea învățământului preuniversitar și universitar în anul 2019-2020, publicate de Ministerul Educației. „Am văzut tot mai mulți elevi ce odată ajunși în situația de a-și alege o facultate rămân blocați. Pentru că nu știu ce să facă apelează fie la părinți, fie la prieteni, fie la articole pe Internet care le vorbește despre IT, marketing și câteva domenii de interes. Mulți elevi nu știu care le este pasiunea și care facultate îi va ajuta în această direcție. E foarte mult haos în mintea multor elevi și de aceea, programul FUTURE Student vine ca un prim ajutor 100% practic” declară Mădălina Hodorog, co-fondatorul programului FUTURE Student, trainer, consultant și cadru didactic asociat.

Programul FUTURE Student ediția PEPCO România va include în următoarele luni sesiuni de training gratuite la care participă elevii – profesorii de liceu – angajatorii PEPCO România pentru a se pregăti 100% practic pentru următorii ani. Prin programul FUTURE Student venim să ajutăm acei elevi de liceu care nu știu ce facultate li se potrivește. Îi ajutăm să facă legătura între nevoile pieței muncii și facultatea pe care o vor alege și îi ajutăm să-și facă un plan academic, să înțeleagă cum să profite de proiectele extracurriculare, de voluntariat și alte oportunități pe care le vor avea în perioada studenției. continuă Mădălina Hodorog.

Programul FUTURE Student, ediția PEPCO România, este deschis tuturor elevilor din clasele a 11-a și a 12-a cât și pentru profesorii lor.  Până la finalul programului, elevii vor avea oportunitatea de a se descoperi mai bine pe sine și de a înțelege ce domeniu sau facultate li se potrivește cel mai mult. Aceștia vor putea participa și la o întâlnire 1 la 1 cu un student dintr-un domeniu ales de către elev.

În paralel, profesorii de liceu vor descoperi metode de educație non-formală într-o sesiune specială, dedicată lor, dar vor avea oportunitatea și de a participa la sesiunile cu elevii în calitate de participanți, pentru a înțelege mai bine cum îi pot ajuta mai mult pe elevi și care sunt nevoile acestora.

Programul FUTURE Student ediția PEPCO România este gratuit pentru toți participanții și este construit folosind experiența celor 5 ediții a programului FUTURE – Construiește cu pasiune unde peste 360 de studenți – 210 profesori – 5 angajatori s-au pregătit deja în sesiuni 100% practice pentru viitor. Scopul programelor FUTURE și FUTURE Student este să acopere prăpastia dintre sistemul educațional și piața muncii, declară Mădălina Hodorog, co-fondatorul celor 2 programe de #EducatieAltfel din România.

Înscrierile în programul FUTURE Student se pot face gratuit până în 1 martie 2022 pe site-ul oficial al programului:  www.madalinahodorog.ro/futurestudent