”Anotimpurile”, expoziție de debut a lui Ioan Frătuțiu, la galeria de artă din Lupeni

Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni găzduiește, în această perioadă, expoziția personală de pictură intitulată ”Anotimpurile”, cuprinzând lucrări semnate de Ioan Frătuțiu.

Deși este cunoscut pentru preocupările sale în domeniul artelor plastice, artistul lupenean se află la prima sa expoziție personală, ocazionată de afilierea la Asociațiația culturală ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni, în acest an.

Expoziţia ”Anotimpurile” cuprinde 30 de lucrări, realizate în tehnica acrilic şi ulei pe pânză, abordând ca tematică o seamă de peisaje din cele patru anotimpuri, dar și picturi cu tematică religioasă, florală, faună sau natură statică.

”Este, fără îndoială, o expoziție inedit, care ne aduce în atenție un nume nou în arta plastică din Valea Jiului, o expoziție care merită văzută. Îl felicit pe domnul Ioan Frătuţiu pentru această primă expoziţie personală, care ne aduce în atenție o explozie de culoare și care ne plimbă prin toate etapele de transformare a naturii din primăvară până în iarnă. Sunt convinsă că vor urma şi alte acte artistice similare în viitor, din partea noului nostru coleg de asociație”, a declarat Antoneta Cristina Duban, vicepreşedinte a Asociaţiei Culturale ”Iosif Tellmann”.

Expoziția poate fi vizitată gratuit, lucrările fiind expuse la galeria de artă din municipiul Lupeni (cartier Bărbăteni) până în data de 2 martie 2022.