Patrimoniul Geoparcului Țării Hațegului și al Munților Orăștiei, descoperit de elevii din ciclul primar

Două dintre zonele cu desemnări UNESCO din județul Hunedoara – Geoparcul Țara Hațegului și Munții Orăștiei, cu cetățile dacice, s-au reunit într-un proiect de promovare a patrimoniului local și a lecturii în rândul elevilor de învățământ primar din cele două zone.

„Patrimoniu citit. Povești din comunitate în luna de poveste” a fost inițiat de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, prin Rețeaua EduGeoparc și Palatul Copiilor Deva, Filiala Orăștie. Proiectul a beneficiat de sprijinul Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara și Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina – Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA.

La proiect au participat 262 de elevi îndrumați de 23 de cadre didactice din 9 școli. Activitățile s-au desfășurat online, o parte fiind dedicate profesorilor, iar alta elevilor. Profesorii au participat la webinarii despre conceptul de patrimoniu și abordarea lui din perspectivă geologică, istorică și naturală, comunitate locală și construcția unei povești. Elevii au avut parte de multe jocuri, dar și de sesiuni de citit online împreună. Atât profesorii, cât și elevii au interacționat cu invitați care i-au ajutat în efortul de documentare a patrimoniului local. La finalul proiectului, 16 clase, de la pregătitoare la clasa a IV-a, s-au reunit într-un adevărat spectacol online în care au citit sau și-au spus povestea legată de credință, de numele familiilor lor, ale localităților sau ale caselor, despre obiceiuri, tradiții, legende, locuri cu însemnătate sau cuvinte speciale folosite în sat.

„Am văzut acest proiect ca o modalitate de a-i ajuta pe cei mici să-și îndrepte curiozitatea spre locurile în care trăiesc. Am vrut să-i provocăm, prin intermediul profesorilor lor, să pună întrebări părinților, bunicilor, vecinilor, cunoscuților, să afle povești, să citească povești și să devină chiar ei creatori și eroi de poveste. Să descopere și ei legătura profundă, recunoscută UNESCO, dintre povestea Pământului și povestea Oamenilor, ilustrate cum nu se poate mai frumos de cele două teritorii,  Geoparcul Țara Hațegului și Munții Orăștiei. Ce frumos ar fi să putem face o călătorie în viitor și, peste ani, să îi vedem pe micuții de azi spunându-le cu mândrie, copiilor lor, poveștile locurilor descoperite acum de ei”, afirmă Adina Popa, coordonator EduGeoparc – Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și inițiator al proiectului.

Modalitățile de exprimare a poveștilor locale au fost foarte variate. Filme, prezentări, povești scrise în reviste făcute manual, șezători și dansuri tradiționale, au transformat evenimentul final într-un autentic spectacol online. Cei mai mici, de la clasele pregătitoare, au contribuit cu desene pe tema patrimoniului local. Unii dintre ei au apelat la experiența colegilor mai mari, din gimnaziu, pentru a-și realiza materialul, iar câteva grupe de grădiniță au fost spectatori curioși și entuziasmați.

„Patrimoniul citit, din prisma dascălilor din mediul rural, așa cum am fost și eu odată, și în mare parte a carierei mele didactice, este o punte spre a fi aduși la lumină. O trambulină pentru acei profesori care stau în școlile lor din mediul rural și își văd de copiii lor și îi trimit mai apoi la școlile gimnaziale din oraș, cei care nu au școli gimnaziale, și rămân acolo ca să pregătească baza pentru o învățare cu sens. Ei bine, acest proiect îi validează și pe aceștia, îi pune în valoare și le dă o motivație în plus de a se bucura de ocazia aceasta, de a fi profesor la sat”, consideră prof. Adriana Ioana Bârcean, coordonator al proiectului din partea Palatului Copiilor Deva, Filiala Orăștie.

Proiectul „Patrimoniu citit. Povești din comunitate în luna de poveste” s-a derulat pe parcursul lunii februarie. Perioada de derulare a fost aleasă datorită faptului că în a doua lună din an se celebrează atât Ziua Internațională a Cititului Împreună, cât și Ziua Internațională a Lecturii.

La proiect au participat școlile din Boșorod, Bretea Română, Chitid, Hațeg, Mărtinești, Ohaba – Sibișel, Orăștioara de Jos, Orăștie, Sălașu de Sus și Sântămăria-Orlea.

Proiectul a pus bazele unei adevărate comunități a profesorilor, în jurul ideii de patrimoniu local. Comunitatea se va întâlni lunar și va beneficia în continuare de sprijinul reprezentanților Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului și Palatului Copiilor Deva, Filiala Orăștie, în vederea continuării activităților și identificării de noi proiecte.