Vals / O poezie de Mirela Cocheci

Valsează timpu-n brațe de netimp

În ritm de răsărituri și apusuri

Se-nclină însăși fruntea lui Olimp

Să preamărească sensul din opusuri.

 

De jos, de sus, Pământ și Panteon

Lumina și-ntunericul visează

Un vals în doi pe-o scenă-n Odeon

Și trupurile lor se-mpreunează.

 

Un pas-nainte, altul înapoi,

La stânga și la dreapta nemuririi

Întruchipați într-unul amândoi

Uitând de rânduielile fiirii.

 

Se contopesc în trei dimensiuni

Iar cea de-a patra-ncepe să se nască,

Se-mpart în mii și mii de versiuni

Și cine-ar cuteza să-i mai oprească?

 

Și-apoi treziți din vis și preumblări

Se reîntorc la umbre și la stele

Lăsând în urmă mii de întrebări

Ce scurmă crunt prin gândurile mele…