Noaptea întreagă, Luna plină / O poezie de Dorel Neamțu

Noaptea întreagă, Luna plină

S-a oprit la al tău geam

Și cu raze de lumină

Te-a încununat cu un hram

Hramul Bisericii mele

Cea zidită din amor

Numai îngeri, numai stele

Numai foc și numai dor

 

Și în trecerea ei albă

Luna tot picta pe cer

Flori de cântec, flori de nalbă

Care pân-la ziuă pier

Peste a somnului tău dulce

Zburau păsări, zburau tei

Și căutau ca să se culce

Lângă calzii tăi cercei

 

Trecea timpul, trecea Luna

De la -al tău sărut divin

Pân-la nopțile cu bruma

Ce-nflorea apoi în spin

Un fior de raze rare

Pătrundea în al meu gând

Și -acum văd cum iar răsare

Chipul tău, adus de vânt

 

Nopțile-s un val de muguri

Ce se-ntrec în alinări

Parcă-s viile cu struguri

Ce se coc în audieri

Noaptea, Luna-i o răcoare

Ziua, Soarele un dar

Seara, cântec de izvoare

Dimineața-i un altar

 

Visul meu, floare de viță

Lemn de foc și lemn de veac

Închinat pentru o zeiță

Unde și stelele tac !