Lui Eminescu / O poezie de Dorel Neamțu

,,Era un vis misterios

Și blând din cale-afară

Căci prea era de tot frumos

De-a trebuit să piară”

Cu nimb de aur peste ape

Și lacrimi de mărgăritar

A coborât să ne adape

Din Sfantu-i mare calendar

 

Sub flamura de STEAUĂ rară

Un voievod înalt și teafăr

Aprinde-n vers seară de seară

Pe cerul nost-al SĂU Luceafăr

Și dulcele lui dor de MAMĂ

Ce arde -n noapte ca un gând

Printre salcâmi pe EL îl cheamă

 

La taina Sfântului mormânt

Sărutu-i dulce ca o vrajă

Și un miros de flori de tei

E cartea vieții lui întreagă

Un zbor divin de porumbei

Și -acum când plâng la a TA cruce

La Sfântul Țării căpătâi

Îngenunchez și mă voi duce

 

Sădind izvorul cel dintâi

Și-or curge-n valuri nopți cu stele

Peste amurgul veșnic viu

Ca un HRISTOS privești la ele

Nemuritor, GENIU PUSTIU

Din dragoste vei sorbi soarta

Un TEMPLU TE-a încoronat

Triumfător vei trece poarta

Celui mai mare ÎMPĂRAT!

 

,,La Steaua care -a răsărit

E-o cale-atât de lungă

Că mii de ani i-au trebuit

Luminii să ne-ajungă !”