Porți deschise, de Ziua Copilului, la Salvamont Lupeni

O experiență inedită și deosebit de frumoasă este oferită copiilor din municipiul Lupeni, cu prilejul Zilei Internaționale a Copiilor, de către membrii echipei Salvamont Lupeni.

Aceștia au decis să-și prezinte activitatea și, mai ales, materialele și echipamentele de salvare, copiilor, în cadrul unei acțiuni de genul ”Ziua Porților Deschise”. Astfel, pe data de 1 iunie 2022, Serviciul Public Salvamont Lupeni și Fundația Salvamont Lupeni invită toți copiii din localitate, între orele 9-16, să participe la această activitate, care se va desfășura la sediul operațional Salvamont din municipiul Lupeni, str. I.L. Caragiale nr. 2A (fosta popicărie aflată pe drumul spre cartierul Ștefan).

Aici copiii vor avea ocazia de a-i cunoaște pe salvatorii montani, de a vedea echipamentele și tehnica de salvare din dotarea acestora, dar și de a învăța unele proceduri de acordare a primului ajutor și de a experimenta ei înșiși una din cele mai frumoase experiențe montane, cățăratul pe suprafața specială a peretelui artificial de antrenament al salvamontiștilor.