Gazul pentru companiile din România ar putea fi raționalizat, de la iarnă: Cum se va face furnizarea pentru consumatorii casnici
În funcţie cum va evolua războiul din Ucraina şi efectele sancţiunilor aplicate Rusiei, Guvernul ia în calcul ca în această iarnă să impună o reaţionalizare a consumului de gaze, pentru companii, au precizat surse guvernamentale pentru News.ro, populaţia nefiind afectată de o posibilă raţionalizare a consumului.
La nivelul Guvernului s-a format un Consiliu consultativ care urmează să se operaţionalizeze în perioara următoare şi care va analiza evoluţia crizei energiei, în urma conflictului din Ucraina.
România îşi asigură, în prezent, 90% din producţia de gaze.
În urma unei discuţii care a avut loc vine în cadrul Executivului, s-a analizat varianta ca operatorilor economici să li se aplice un procent echitabil de consum de gaze, pe perioada iernii, în cazul în cazul în care vor exista probleme cu aprovizionarea.
Sursa: ziare.com
Știri asemănătoare
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
