Orașul Uricani va avea două noi blocuri de locuințe pentru tineri

Până la finalul anului 2025, spațiul locativ al orașului Uricani va crește cu încă 40 de noi apartamente, în două blocuri care urmează să fie construite în acest scop pe raza acestei localități.

Contractul de finanțare al acestui proiect a fost semnat joi, 5 ianuarie 2023 la București, de către primarul Dănuț Buhăescu. ”Investițiile pentru construcția a două noi blocuri de locuințe pentru tineri vor fi realizate în următorii doi ani prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, ca urmare a contractului de finanțare pe care l-am semnat astăzi la Ministerul Dezvoltării. Este vorba despre un proiect care însumează peste 3 milioane de euro, respectiv circa 14 milioane de lei, banii provenind din fonduri europene nerambursabile. Cu acești bani, CNI va construi la Uricani două noi blocuri de locuințe pentru tineri, cu câte 20 de unități locative fiecare. Este vorba despre apartamente cu 2 camere de câte 60 metri pătrați fiecare. Am gândit proiectul în așa fel încât acestea să fie eficiente și din punct de vedere energetic, astfel că încălzirea va fi realizată pe pompe de căldură, panouri solare de apă caldă precum și panouri fotovoltaice. Potrivit contractului de finanțare pe care l-am semnat, CNI are la dispoziție doi ani pentru a finaliza lucrările, termenul final de execuție fiind 31 decembrie 2025”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Cele două noi blocuri de locuințe pentru tineri vor fi construite la Uricani pe terenul din zona fostului Puț 5 al Minei Uricani, din ”orașul vechi”. În perioada imediat următoate vor fi demarate procedurile legale privind achiziția pentru proiectare, autorizare și construire a acestui important obiectiv imobiliar.